Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a anunţat că a decis susţinerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a participa la negocierile privind proiectul de lege referitor la pensiile de serviciu ale magistraţilor. În cazul în care propunerile magistraţilor nu vor fi luate în calcul de forul legislativ, va fi luată în calcul varianta declanşării unor proteste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
DIICOT a anunţat, printr-un comunicat de presă, că procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a convocat marţi,  Adunarea Generală a procurorilor din cadrul direcţiei, având ca obiect exprimarea unui punct de vedere privind proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi manifestarea susţinerii Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa consacrată de Constituţie, de garant al independenţei justiţiei.
“În urma dezbaterilor s-a supus la vot şi a fost adoptată manifestarea susţinerii procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Consiliului Superior al Magistraturii, de a participa la discuţiile de negociere privind proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. În situaţia în care propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi susţinute de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu vor fi avute în vedere de către Legislativ, se va convoca o nouă adunare generală a procurorilor direcţiei pentru a se stabili dacă se iniţiază o formă de protest, iar în caz afirmativ, formele graduale de protest ce urmează a fi adoptate”, a transmis DIICOT.

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat luni, referitor la legea pensiilor speciale, că ultima variantă este un impozit 15% pentru ceea ce depăşeşte salariul mediu net.

El a precizat că mai sunt câteva lucruri de armonizat, iar marţi va mai avea loc o ultimă discuţie cu Comisia Europeană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.