Deputatul Florian Nicolae şi soţia lui au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală după ce, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, nu au înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate, anunţă, marţi, Parchetul instanţei supreme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Florian Nicolae şi a soţiei sale, Venorica Viorica Nicolae, precum şi a S.C. Nova Force Technic S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

 În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că, în calitate de administratori ai S.C. Nova Force Technic S.R.L., în cursul anului 2012, Florian Nicolae, iar, în intervalul 2013 - 2014, Venorica Viorica Nicolae nu au înregistrat în totalitate în contabilitatea societăţii veniturile realizate, producând un prejudiciu de 419.360 lei bugetului de stat.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

“În perioada 2012 - 2014, prin intermediul inculpatei S.C. Nova Force Technic S.R.L., au fost efectuate activităţi evazioniste ce au profitat societăţii (decontare TVA, etc.) de către administratorii inculpaţi anterior menţionaţi, cauzând bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în sumă de 419.360 lei (compus din impozitul pe profit de 113.580 lei şi TVA de 305.780 lei), recuperat prin plată”, susţin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.