Deputatul Dan Motreanu s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, acuzat de procurori că ar fi primit, în 2008, de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputatul Dan Motreanu a venit, miercuri dimineaţă, la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, potrivit unor surse judiciare. Înainte de a se întâlni cu procurorii, Motreanu a refuzat să facă declaraţii.

În schimb, avocatul lui Bogdan Olteanu, aflat şi el la DNA, a spus că declaraţia lui Dan Motreanu "poate înclina balanţa" în cazul clientului său.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Nu am de unde să ştiu cine este citat acum. Ştiu cine este Dan Motreanu. Declaraţia domniei sale în schimb poate avea o relevanţă. Declaraţia domnului Dan Motreanu poate avea o greutate şi aceasta va fi evaluată la sfârşit de către procurori. Teza probatorie pentru noi clar este una, iar a procurorilor este diametral opusă. Nu doar domnul Motreanu poate înclina balanţa, ci toate probele", a spus Constantin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu.

Dan Motreanu a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015, alături de deputatul George Scutaru, pentru spălare de bani, fiind acuzaţi că au primit 250.000 de euro, respectiv 170.000 de euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În 2008, când Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor, din partea PNL, Dan Motreanu era secretar general al acestui partid.

Fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, eliberat recent din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu, are interdicţie de a se întâlni şi a discuta cu mai multe persoane, printre care se numără părinţii săi, dar şi fosta lui soţie, care urmează să fie audiaţi ca martori în dosarul de corupţie, în privinţa modalităţii de dobândire a averii, potrivit deciziei instanţei supreme.

Astfel, Olteanu trebuie ”să nu comunice cu martorii deja audiaţi în cauză - Eftime Ionuţ Adrian, Ifteni Ion, Ţurcan Octavian, Sorin Enache, Liviu Mihaiu, Attila Korodi, Teodorescu Gheorghe, Zavaleche Cecilia, Pasti Vladimir Sergiu şi Gherguţ Dan Ion, cu suspectul Sorin Ovidiu Vîntu şi cu persoanele ce urmează a fi audiate  - Olteanu Dănuţ, Olteanu Ecaterina, Andone Cristina, Dragoş Nedelcu, Sergiu Toader şi Coconov Paul”.
Încălcarea acestei interdicţii ar permite procurorilor DNA solicitarea schimbării măsurii arestului la domiciliu în cea a arestului preventiv.

Instanţa supremă a admis contestaţia lui Bogdan Olteanu la arestarea preventivă şi a dispus, definitiv, înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu, de la 1 septembrie.  Olteanu este pus sub acuzare de procurorii DNA pentru că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Bogdan Olteanu a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie măsura luată de magistraţi pe 22 august de prelungire a arestării preventive. La acea dată, în timpul şedinţei de judecată, apărarea lui Bogdan Olteanu a invocat faptul că suspectul este într-o stare de bulversare emoţională şi nu îşi poate exercita aşa cum se cuvine dreptul la apărare din arest.

Fostul viceguvernator al BNR a mai stat în arest la domiciliu şi din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 12 august, arestarea preventivă a lui Bogdan Olteanu, atunci fiind emis un mandat pentru 16 zile.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţie de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiilor, omul de afaceri i-ar fi promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.