Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, şi omologul său brazilian, Ricardo Lewandowski, au semnat, la Brasilia, o declaraţie de cooperare între ministerele Justiţiei din România şi Brazilia. ”Declaraţia aduce mai aproape sistemele judiciare din România şi Brazilia în lupta pentru combaterea traficului de droguri. În acest sens, într-o primă etapă, vom organiza întrevederi între experţii din Ministerele Justiţiei ale celor două state”, a afirmat Gorghiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Justiţiei a transmis, luni, că documentul a fost semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Alina Gorghiu a făcut-o, în perioada 8-12 aprilie, în Brazilia şi are ca obiectiv intensificarea cooperării judiciare bilaterale între cele două state, cu precădere în sfera combaterii criminalităţii organizate, în sfera cooperării sistemelor penitenciare, în sfera materiei penale, a dezvoltării şi formării profesionale a propriului personal, precum şi pentru promovarea drepturilor omului.

”Sistemul judiciar românesc este reprezentat astăzi în Brazilia la cel mai înalt nivel. Este un mesaj clar că vom acţiona în sensul Declaraţiei comune privind dezvoltarea relaţiilor bilaterale, semnată anul trecut de preşedinţii României şi Braziliei. Declaraţia semnată azi în domeniul justiţiei aduce mai aproape sistemele judiciare din România şi Brazilia în lupta pentru combaterea traficului de droguri. În acest sens, într-o primă etapă, vom organiza întrevederi între experţii din Ministerele Justiţiei ale celor două state”, a declarat Alina Gorghiu.

Documentul va facilita schimburile de bune practici între cele două sisteme judiciare, România şi Brazilia având încheiat un Tratat pentru Extrădare încă din 2003 şi un Tratat privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, ratificat de statul brazilian în 2023. În sensul implementării declaraţiei, se vor organiza grupuri de lucru comune pe temele de interes comun şi se vor redacta informări periodice.

Potrivit MJ, cei doi miniştri au discutat inclusiv despre fenomenul fugarilor. Cele două părţi au asigurat că buna colaborarea româno-braziliană în materie penală şi a extrădării va continua. O bună coordonare judiciară internaţională permite transmiterea rapidă a informaţiilor, a resurselor şi expertizei. Acestea contribuie inclusiv la eficientizarea cooperării în vederea extrădării fugarilor. Astfel, transmitem un mesaj clar organizaţiilor criminale: nu există ”adăposturi” sigure pentru fugari şi activităţi ilicite, au arătat reprezentanţii ministerului.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, de asemenea, o întrevedere şi cu vice-guvernatorul statului Sao Paulo, Felicio Ramuth, cetăţean brazilian cu origini române. Cu această ocazie, Gorghiu a înmânat vice-guvernatorului brazilian certificatele de naştere ale bunicilor săi români, născuţi în judeţul Suceava, precum şi actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române. În acest context, Felicio Ramuth şi-a exprimat intenţia de a-şi depune actele pentru redobândirea cetăţeniei române.

Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre contribuţia diasporei române la dezvoltarea economică şi culturală a Braziliei. Aproape 200.000 de români trăiesc în Brazilia, iar o mare parte dintre aceştia sunt în Sao Paulo. De aceea, este foarte importantă deschiderea noului Consulat General al României de la Sao Paulo. Cele două părţi au agreat, totodată, continuarea discuţiilor în vederea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul IT şi al digitalizării.

Totodată, Gorghiu a avut discuţii şi cu membri ai comunităţii româneşti din Brazilia. În cadrul întrevederii, s-au abordat subiecte precum înfiinţarea noului Consulat General de la Sao Paulo, dar şi drepturile românilor din Brazilia şi proiectele susţinute de aceştia.

Delegaţia română a avut întrevederi şi cu preşedintele Curţii Supreme a Braziliei, Luis Roberto Barroso. Partea română a subliniat potenţialul extinderii cooperării şi în domeniul digitalizării. Temele abordate au inclus: cooperarea în domeniul digitalizării, schimburi de bune practici pentru degrevarea instanţelor, măsurile implementate în ambele state pentru combaterea crimei organizate.

Potrivit MJ, la întrevederea cu secretarul general pentru Politica Naţională a Drogurilor, Marta Rodriguez de Assis Machado, delegaţia a cerut un schimb de experienţă în domeniul combaterii traficului de droguri. Brazilia are o strategie naţională referitoare la drepturile femeilor în politica privind drogurile, mai exact, facilitarea accesului femeilor la servicii medicale specifice. Este important ca perspectiva femeilor să fie incorporată în toate măsurile noastre, inclusiv în lupta împotriva drogurilor.

Din delegaţia română au făcut parte preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Alina Corbu, procurorul general al României, Alex Florin Florenţa, secretarul general adjunct al Ministerului Justiţiei, Cătălin Oţel, ambasadorul României în Republica Federativă Brazilia, Monica Ştirbu.

Oficialii au participat, de asemenea, la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea Tribunalului Superior de Justiţie Brazilian şi la Seminarul Internaţional organizat cu aceeaşi ocazie. În marja acestor evenimente, membrii delegaţiei au avut întrevederi cu omologii lor, precum procurorul general al Republicii Federative Brazilia, Paulo Gustavo Gonet Branco, sau preşedintele Curţii de Justiţie din Sao Paulo, Fernando Antonio Torres Garcia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.