Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a plătit mai mulţi judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine o serie de decizii favorabile firmelor sale. Sentinţa este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prin aceeaşi sentinţă, fostul judecător Mircea Moldovan a fost condamnat la 12 ani şi două luni de închisoare cu executare, fostul judecător Ion Stanciu a primit trei ani şi patru luni de detenţie, iar fosta judecătoare Elena Rovenţa a fost condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare.

Totodată, fostul judecător Ciprian-Sorin Viziru a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani şi patru luni de detenţie.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La ultimul termen al procesului, apărătorii fostului judecător Mircea Moldovan au cerut anularea raportului de expertiză a înregistrărilor de la dosar, dar şi anularea acestora în integralitatea lor, cereri respinse de judecători.

 “Am cerut DNA să ne spună cine a pus în executare mandatele de înregistrare. Mandatele au fost puse în executare de serviciul tehnic al DNA, deci decizia Curţii Constituţionale privind îndepărtarea interceptărilor efectuate cu ajutorul SRI nu-şi găseşte corespondent în acest dosar”, a susţinut preşedinta completului de judecată, Simona Cristina Neniţă.

Un alt inculpat, fostul judecător Ion Stanciu, a recunoscut acuzaţiile, dar a solicitat o nouă condamnare, mai mică şi cu suspendare, după ce, pe fond, a primit trei ani şi opt luni de închisoare cu executare. “Nu-i normal să i se interzică prin decizie judecătorească să mai practice profesia de jurist, ci doar pe cea de magistrat”, a susţinut avocatul acestuia.

Apărătorul fostei judecătoare Elena Rovenţa a cerut ca aceasta să fie achitată deoarece fapta nu există şi a a primit o pedeapsa de cinci ani şi 10 luni, în primă instanţă, fără probe.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că cei patru judecători au pretins şi primit, personal sau prin intermediari, sume de bani sau bunuri în scopul: 
- de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor 
- modalităţii de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, 
- desemnării preferenţiale a unor administratori judiciari, 
- atribuirii preferenţiale a unor dosare de insolvenţă, 
- pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător.

De exemplu, în schimbul unor sume de bani, bunuri ori servicii, judecătorul Moldovan Mircea se angaja să atribuie preferenţial, unor societăţi/practicieni în insolvenţă, anumite "dosare bune”. Prin sintagma ”dosare bune" în materie de insolvenţă se înţelege, din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar, cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obţinerea unor venituri substanţiale de către societatea de insolvenţă, precizează DNA.

Potrivit rechizitoriului, Mircea Moldovan a primit bani şi bunuri în valoare de 29.935 lei, Ion Stanciu a primit 15.000 de euro şi 7.300 de lei, Elena Rovenţa a primit 23.000 de lei, iar Ciprian-Sorin Viziru - 10.000 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.