Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care săptămâna trecută a revocat ultimul mandat de arestare preventivă emis pe numele lui Sebastian Ghiţă, susţin că nu pot face abstracţie de acuzaţiile aduse procurorilor de la DNA Ploieşti care au instrumentat acest dosar şi care sunt anchetaţi de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, câtă vreme probele prezentate de aceştia la momentul arestării lui Ghiţă sunt puse sub semnul întrebării, iar „în discuţie este pusă libertatea unei persoane”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti fac referire, în încheierea  de şedinţă redactată după ce au revocat mandatul de arestare existent pe numele lui Sebastian Ghiţă, la  faptul că procurorii de la DNA Ploieşti sunt anchetaţi tocmai pentru modul în care au adunat probele care au stat la baza emiterii mandatului de arestare.

În acelaşi document, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti combat argumentele celor de la Tribunalul Prahova, care anterior prelungiseră mandatul de arestare considerând că existenţa anchetei faţă de procurorii de la DNA Ploieşti nu echivalează cu vinovăţia acestora.

„Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva procurorilor şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de aceştia, în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi nu justifică revocarea măsurii arestării preventive, faţă de cei doi procurori nefiind pronunţată o hotărâre definitivă prin care să se fi constatat vinovăţia acestora în legătură cu pretinse abuzuri săvârşite în instrumentarea dosarului” , se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de apel Ploieşti

Magistraţii acestei instanţe combat acest argument, invocând modul în care procurorii sunt acuzaţi că ar fi adunat probele de la dosar.

„În dosarele instrumentate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ referitoare la procurorii inculpaţi (...) şi la procurorul şef serviciu cercetaţi penal pentru o pluralitate de infracţiuni constând în constituirea unui grup infracţional organizat, cercetare abuzivă cu referire la acte şi metode neconforme de investigare prin procedee probatorii denaturate, represiune nedreaptă, inducere în eroare a organelor judiciare inclusiv în sensul utilizării aceloraşi martori atât cu identitate reală cât şi cu identitate protejată – chiar multiplă – ca principale mijloace preconstituite artificial cu scopul falsificării probelor care să ducă finalmente la arestarea inculpatului..., ceea ce s-a întâmplat, aspecte care, la nivel de suspiciune rezonabilă au compromis grav, decisiv în substanţa lor activităţile de urmărire penală desfăşurate în toate cauzele penale care îl vizau direct sau indirect pe inculpatul denumit «ţintă», astfel că nu se justifică în mod legal nicio măsură preventivă, cu atât mai puţin cea privativă de libertate dispusă de judecătorii cărora le-au fost prezentate probe strânse într-o astfel de procedură”, este concluzia Curţii de apel Ploieşti.

În încheierea de şedinţă, magistraţii mai spun că „nu se poate face abstracţie” de acuzaţiile care le sunt aduse procurorilor şi care fac obiectul unei anchete deschise de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie „atunci când în discuţie este pusă libertatea unei persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni”.

Procurorul de şedinţă s-a opus revocării mandatului de arestare, invocând că Sebastian Ghiţă nu a contestat niciun act de urmărire penală şi că audierile în dosarul în care aceste inculpat continuă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.