CSM, de Ziua Europei: Pentru sistemul judiciar, apartenenţa la spaţiul european presupune reafirmarea şi aplicarea unor principii esenţiale: independenţa justiţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi consolidarea statului de drept

CSM, de Ziua Europei: Pentru sistemul judiciar, apartenenţa la spaţiul european presupune reafirmarea şi aplicarea unor principii esenţiale: independenţa justiţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi consolidarea statului de drept

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii arată, într-un mesaj transmis de Ziua Europei, că pentru sistemul judiciar din România, apartenenţa la spaţiul european înseamnă şi aplicarea unor principii, cum ar fi independenţa justiţiei sau consolidarea statului de drept.

”Ziua Europei ne reaminteşte valorile comune construite în timp prin solidaritate, cooperare, dialog, dar mai ales prin respect pentru democraţie şi libertate. Pentru sistemul judiciar, apartenenţa la spaţiul european presupune reafirmarea şi aplicarea unor principii esenţiale: independenţa justiţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi consolidarea permanentă a statului de drept. Sunt valori care nu aparţin instituţiilor, ci fiecărui cetăţean care are nevoie de încredere, echilibru, siguranţă şi acces la actul de justiţie”, a transmis CSM.
 
De asemenea, CSM şi-a reafirmat angajamentul pentru a garanta o justiţie independentă.
 
”Cu prilejul Zilei Europei, Consiliul Superior al Magistraturii îşi reafirmă angajamentul instituţional pentru a garanta o justiţie independentă, profesionistă, calitativă şi eficientă, orientată către cetăţeni, în spiritul valorilor europene care ne unesc”, a arătat CSM.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră