Direcţia Legislaţie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) critică proiectul de lege al PSD privind graţierea colectivă a unor pedepse şi arată, într-un punct de vedere care urmează să fie discutat în plenul CSM din 28 februarie, că proiectul de lege este insuficient explicat, iar o graţiere colectivă este de natură să "creeze un sentiment de insecuritate socială”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe 31 ianuarie 2017, fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a transmis CSM, spre avizare, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse, motivând că penitenciarele din ţară sunt supraaglomerate.

Direcţia Legislaţie din cadrul CSM arată că propunerea Ministerului Justiţiei de graţiere a pedepselor de până la cinci ani de închisoare este de natură să "creeze un sentiment de insecuritate socială”.

O altă critică a magistraţilor priveşte sintagma "persoane care sunt unic întreţinător de familie”.

"Aceasta va genera serioase disfuncţionalităţi în aplicarea actului normativ, în lipsa indicării oricărui criteriu care să circumstanţieze clar sensul acesteia”, se arată în punctul de vedere elaborat de Direcţia Legislaţie a CSM.

Nici graţierea pedepselor cu suspendare nu este înţeleasă de specialiştii din CSM.

Astfel, "proiectul de lege nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la efectele graţierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat sau sub supraveghere”, potrivit sursei citate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.