Avocaţii copiilor care ar fi fost agresaţi de educatoarele de la grădiniţa ”Micul Regat” din Constanţa au cerut din nou recuzarea judecătorului Bogdan Arhip, după ce Inspecţia Judiciară a trimis la CSM acţiunea disciplinară împotriva magistratului, solicitarea urmând să fie judecată de un alt complet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un nou termen în dosarul în care şase persoane de la grădiniţa ”Micul Regat” din Constanţa sunt judecate pentru purtate abuzivă a avut loc, vineri, la Judecătoria Constanţa.

Şi la acest termen judecătorul a emis mandate de aducere pentru cei cinci copii care sunt părţi civile în dosar, pentru a-i audia. Jandarmii au mers la locuinţele acestora, dar nu au găsit acasă nici părinţii, nici copiii, ei fiind plecaţi din localitate.

La începutul şedinţei, avocatul Marius Mocanu, care reprezintă mai mulţi părinţi, a solicitat din nou recuzarea judecătorului Bogdan Arhip.

“Cred că este a treia sau a patra cerere de recuzare pe care am formulat-o, însă de această dată apreciez că temeiurile pe care le-am invocat sunt susţinute de comunicatul de presă dat de către CSM de unde rezultă că faţă de magistrat s-a dispus, urmare a sesizării noastre, dar şi a sesizărilor din oficiu, exercitarea acţiunii disciplinare faţă de acesta. Pe cale de consecinţă, din punctul nostru de vedere, imparţialitatea judecătorului este în mod clar, în mod cert, afectată întrucât acţiunea disciplinară are legătură exact cu anumite abateri disciplinare constatate ca fiind săvârşite în derularea procedurilor judiciare în acest dosar”, a declarat avocatul Marius Mocanu.

Unul dintre avocaţii inculpatelor din dosar, Alexandru Niţă, crede că această cerere de recuzare este doar o tergiversare a procesului şi că judecătorul beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie.

“Chiar dacă s-a declanşat împotriva lui o cercetare disciplinară, judecătorul, ca orice persoană, beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie. Până la urmă nu s-a stabilit niciun verdict de către cei care îl verifică în CSM aşa că în situaţa asta mi se pare o exagerare, o tergivesare. În locul judecătorului cred că aş face ceva puţin mai mult şi poate nu ar fi rău să ia în calcul şi obstrucţionarea justiţiei. Adică, să sesizeze Parchetul pentru obstrucţionarea justiţiei, să facă cercetări”, a explicat Alexandru Niţă.

Cererea de recuzare va fi trimisă preşedintelui Judecătoriei Constanţa care va desemna un complet pentru judecarea acesteia.

Şase persoane de la grădiniţa privată "Micul Regat" din Constanţa sunt judecate la Judecătoria Constanţa pentru purtare abuzivă, după ce i-ar fi agresat în mai multe rânduri pe copii. Totul a ieşit la iveală în urmă cu doi ani, după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze într-o jucărie un aparat de înregistrare.

Ulterior, chiar pe imaginile de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi, ameninţaţi, iar unii părinţi au reclamat că celor mici li se dădea vin pentru a dormi la prânz.

În urma plângerilor primite, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au început cercetări în acest dosar, la finalizarea cărora au decis trimiterea în instanţă a directoarei de la "Micul Regat", Eliza Pufleanu, şi a altor angajate ale grădiniţei: Cristina Alina Alma, Georgiana Vierescu, Larissa Victora Hercus, Irina Petre şi Cristina Manolache.

Conform unor surse locale, cel puţin două dintre femei sunt angajate în prezent la alte grădiniţe.

Magistratul Bogdan Arhip, care judecă acest dosar, va răspunde în faţa plenului pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după ce Inspecţia Judiciară a trimis acţiunea disciplinară la CSM şi a arătat că judecătorul a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată, privind modul şi calitatea în care au fost citaţi copiii din dosarul grădiniţei “Micul Regat”.

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat, miercuri, acţiunea disciplinară în cazul judecătorului Alexandru Bogdan Arhip de la Judecătoria Constanţa pentru două abateri disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anunţă oficiali ai IJ.

Judecătorii au reţinut că, în cazul primei abateri, magistratul constănţean a omis să verifice din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, nu a pus în discuţie solicitările experţilor şi a refuzat să discute cererile acestora, a refuzat să pună în discuţia părţilor cererea formulată de una dintre acestea şi a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată cu privire la modul şi calitatea în care au fost citate persoane minore, precum şi în privinţa modului în care urma să se desfăşoare audierea.

În cazul celei de-a doua abateri, judecătorul Alexandru Bogdan Arhip a manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al şedinţei de judecată, menţionează sursele citate.

Acţiunea disciplinară a fost transmisă Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză.

Jandarmeria Română a fost amendată cu 2.000 de lei, în 14 octombrie, prin decizia judecătorului Arhip pentru că jandarmii nu i-au adus pe minori în instanţă deşi au fost emise mandate de aducere pe numele acestora.

De asemenea, părinţii copiilor care ar fi fost agresaţi au fost amendaţi, în 23 septembrie, cu câte 500 de lei fiecare pentru că cei mici nu fost aduşi la Judecătoria Constanţa pentru a fi audiaţi, avocaţii părţilor civile formulând o nouă cerere de recuzare a magistratului care judecă acest caz.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară, în luna iulie, în cazul judecătorului Bogdan Arhip de la Judecătoria Constanţa, care judecă dosarul în care şase angajate ale grădiniţei "Micul Regat" din Constanţa sunt acuzate că au agresat mai mulţi copii.

"Mircea Aron, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către domnul Bogdan Alexandru Arhip, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa", a anunţat CSM, în 12 iulie, precizând că a luat act de aspectele semnalate în presă referitoare la cazul "Grădiniţa groazei".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.