Consiliul Judeţean Arad a anunţat, luni, că a depus o plângere penală împotriva unei persoane care susţine, într-o postare pe o reţea socială, că autorităţile judeţene vor demola Monumentul Eroilor de la Păuliş. Administraţia judeţeană din Arad consideră că este momentul ca autorităţile să ia atitudine împotriva falsului promovat cu orice mijloace de persoane care mint doar ca să facă rău, să producă o daună, să prejudicieze imaginea unor instituţii ale statului român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Considerăm că postarea este premeditată, realizată în proximitatea Zilei Eroilor, când există o sensibilitate crescută faţă de simbolurile naţionale. Postarea respectivă, care prezintă o informaţie falsă, mincinoasă, grotescă, are ca scop dezechilibrarea societăţii, disoluţia autorităţii, denigrarea şi decredibilizarea instituţiilor publice. De aceea, am solicitat identificarea şi vom face tot ce este necesar pentru sancţionarea autorului”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Arad.

Sursa citată menţionează că este momentul ca autorităţile judeţene să ia atitudine împotriva „falsului promovat cu orice mijloace” de către persoane care „mint doar ca să facă rău, să producă o daună, să prejudicieze imaginea unor instituţii ale statului român”.

„Respectul faţă de ţara noastră, clamat atât de ferm, trebuie să plece de la respectul faţă de adevăr, faţă de persoane si instituţiile statului”, precizează Consiliul Judeţean Arad.

CJ Arad reafirmă „clar” că autorităţile judeţene nu fac niciun fel de demers, nu au făcut şi nu vor face, pentru demolarea Monumentului de la Păuliş.

„Regretăm că o postare mincinoasă a devenit subiect naţional, aruncând o anatemă nemeritată asupra celor care muncesc ca la Ziua Eroilor să putem aniversa în linişte şi cu respect Detaşamentul Păuliş”, mai arată Consiliul Judeţean Arad.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Recent, pe reţelele de socializare a apărut o postare referitoare la o viitoare demolare a Monumentului Eroilor aflat la intrarea în comuna Păuliş, motivul invocat fiind de a „face pe plac” Uniunii Europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.