Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Cătălin Vasilescu, Cosmin Popescu şi Sorin Săvoiu, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală prin firme de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice, în care prejudiciul este de aproape 600 de milioane de lei. Cererea de arestare preventivă a lui George Ivănescu, unul dintre patronii Murfatlar, şi a altor trei inculpaţi este judecată de un alt magistrat de la Curtea de Apel Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a emis mandate de arestare preventivă pentru cei cinci inculpaţi, astfel că aceştia au fost duşi în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va decide definitiv dacă Bucura, Zlotea, Vasilescu, Popescu şi Săvoiu vor rămâne în arest preventiv, vor fi plasaţi în arest la domiciliu sau cercetaţi sub control judiciar.

Cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui George Ivănescu, unul dintre patronii Murfatlar, a lui Constantin Cîrciumaru, Cristian George Lascu şi Irina Tănase, precum şi de plasare în arest la domiciliu a Ioanei Toma este judecată de un alt magistrat de la Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să dea o soluţie.

George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea şi  Constantin Cîrciumaru, toţi asociaţi la societăţile comerciale de producere şi comercializare a băuturilor alcoolice implicate în activitatea infracţională, care şi-au împărţit funcţiile de management, sunt urmăriţi penal pentru evaziune fiscală în formă continuată, ca autori sau complici.

Gheorghe Cosmin Popescu, administratorul special al uneia dintre societăţile comerciale implicate, după intrarea acesteia în insolvenţă, Cătălin Florian Vasilescu, administrator a două societăţi comerciale, Sorin Vasile Săvoiu, director general al unei societăţi cu activitate de cultivare a strugurilor, în prezent lichidată, sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Cristian George Lascu, la data faptelor director al Direcţiei de politici şi legislaţie în domeniile vamal şi nefiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Irina Tănase, la data faptelor şef al Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), şi Ioana Toma, la data faptelor director general al Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Toţi cei zece inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DNA, iar marţi au fost duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În acelaşi dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte 40 de persoane. 

Potrivit unor documente din dosar, obţinute de News.ro, în perioada 2010-2014, societăţile Euroavipo, Murfatlar România, Bartenders Distilleries şi Principal Company, deţinute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu, Ion Şerban Dobronăuţeanu, Nicolae Marcel Mermeze şi Gheorghe Zlotea, au produs un prejudiciu total de aproape 600 de milioane de lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului general consolidat neplata obligaţiilor fiscale, cu ajutor unor funcţionari publici de la autorităţile fiscale şi vamale.

Societăţile Euroavipo, Murfatlar România şi Bartenders Distilleries ar fi înregistrat operaţiuni fictive, urmărind astfel să majoreze cuantumului taxei pe valoarea adăugată deductibile, pentru ca firmele să nu plătească obligaţii fiscale la bugetul general consolidat, inclusiv TVA, pe care ar fi avut-o de plătit în lipsa operaţiunilor nereale. Ulterior, în baza acestor deconturi de TVA cu opţiune de rambursare, cele trei firme ar fi susţinut că au o creanţă asupra bugetului general consolidat astfel că împotriva lor nu pot fi luate măsuri pentru plata obligaţiilor fiscale restante.

În perioada 2012-2014, societatea Euroavipo ar fi făcut tranzacţii fictive cu furnizorii Global Engineering SRL, Visteria Industries SRL, Hansa Distribution SRL şi Oana Management SRL, după modelul facturi de avans - neefectuarea de plăţi sau livrări de mărfuri - stornare după mai multe luni sau ani.

În urma investigaţiilor, procurorii au stabilit că, în cei aproape doi ani, Euroavipo ar fi înregistrat de la cei patru furnizori facturi de avans în valoare de peste 1,85 miliarde de lei (aproximativ 400 de milioane de euro), la care se adaugă TVA de aproape 390 de milioane de lei (aproximativ 86 milioane de euro).

Anchetatorii au menţionat, în documentele de la dosar, că cei aproximativ 400 de milioane de euro, din facturile emise de furnizorii artificiali ai Euroavipo, „este atât de mare încât ar putea fi comparată cu ratele de capital pe care România le-a plătit Fondului Monetar Internaţional în perioada 2012 - 2015 ori cu împrumutul contractat de România de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 2011”.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, ratele de capital pentru împrumutul FMI au fost de 125,4 milioane de euro în 2012, 956,8 milioane de euro în 2013, 989,7 milioane de euro în 2014 şi 169,5 milioane de euro în 2015.

George Ivănescu controlează indirect, alături de  Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu şi de alte persoane, producătorul de vinuri Murfatlar România SA, unul din primii zece jucători de pe piaţa românească a vinurilor.

Murfatlar România SA, companie intrată în insolvenţă în martie 2012,  are ca principal acţionar firma Euroavipo SA Poşta Câlnău - de asemenea în insolvenţă -, controlată, în acte, de o firmă offshore din Insulele Virgine.

În martie 2014, instanţa a dispus sechestrul asigurător, "în vederea garantării prejudiciului produs prin infracţiune", pe acţiuni în valoare de 1,38 milioane lei.

În 2015, Murfatlar România SA a înregistrat o cifră de afaceri de 124,4 milioane lei şi un profit net de 3,5 milioane lei, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.