Curtea Constituţională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Corduţa Kovesi de la şefia DNA, că ”textul constituţional stabileşte competenţa ministrului Justiţiei în privinţa activităţii procurorilor”, preşedintele având doar rolul de a verifica legalitatea demersului. Totodată, CCR precizează că preşedintele nu poate bloca procedura de numire sau de rezovare decât dacă se constată încălcări ale legislaţiei pe parcursul demersului.
Judecătorii CCR arată, în motivarea publicată joi, că textul constituţional al art.132 alin.(1) ”este unul cu caracter special, care stabileşte competenţa ministrului justiţiei în privinţa activităţii procurorilor”, iar preşedintele nu are ”o putere discreţionară, ci o putere de verificare a regularităţii procedurii”.
”Prin urmare, chiar dacă în şedinţa publică a Curţii Constituţionale din 10 mai 2018 s-a susţinut că autorităţile publice care au o legitimitate politică mai largă dispun şi de o competenţă discreţionară mai mare, în schimb, autorităţile publice care au o legitimitate politică mai mică, cele tehnice sau cele rezultate dintr-un act de numire dispun de o competenţă discreţionară mai limitată, Curtea constată că o atare susţinere nu poate fi acceptată, pentru că, în mod primar, Constituţia şi, în dezvoltarea acesteia, legea sunt cele care stabilesc atribuţiile/ competenţele autorităţilor publice, legitimitatea politică diferită a unei autorităţi publice în raport cu alta neputând justifica o încălcare a atribuţiilor/ competenţelor celeilalte autorităţi publice, prin deplasarea şi preluarea acestora de către o altă autoritate publică aleasă prin vot”, se arată în motivare.
Potrivit documentului, preşedintele, în cazul revocării/ eliberării din funcţie ”se subsumează numai unor condiţii de regularitate strict stabilite de lege, şi nu unei puteri discreţionare proprii de apreciere”.
În ceea ce priveşte numirea în funcţie, CCR apreciază că ”ministrul Justiţiei deţine o largă marjă de apreciere”, având în vedere că sunt condiţii minime care trebuie îndeplinite.
”În aceste condiţii, ca o contrapondere, Preşedintele României îi poate opune un drept de veto limitat în ideea unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal, întemeiată pe dispoziţiile art.1 alin.(5) şi art.80 alin.(2) teza doua din Constituţie, potrivit căruia «Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate», neputând, însă, bloca acea procedură de numire”, se mai arată în document.
Judecătorii afirmă că, dacă refuzul de numire se întemeiază pe aspecte de legalitate, în condiţiile art.94 lit.c) din Constituţie, procedura de numire încetează, ea trebuind a fi reluată.
”Aceeaşi paradigmă constituţională se aplică şi în privinţa procedurii de revocare, în sensul că tot ministrul justiţiei are un rol central şi în cadrul acestei proceduri. Dacă în cazul numirii în funcţia de conducere ministrul justiţiei deţine o marjă largă de apreciere, iar Preşedintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul justiţiei are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, şi, în aceste condiţii, Preşedintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condiţiile legii, caz în care procedura încetează”, se mai arată în motivarea CCR.
Judecătorii apreciază că niciun text consttuţional nu limitează posibilitatea celor doi de a se consulta.
”Însă, având în vedere că întreaga procedură se desfăşoară în condiţiile în care competenţa discreţionară/ marja de apreciere a ministrului justiţiei - ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii - este minimă, competenţa discreţionară/ marja de apreciere a Preşedintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel. Prin urmare, Preşedintele României are doar o competenţă legată în cadrul acestei proceduri, limitată la verificarea condiţiilor de legalitate a procedurii”, se mai arată în document.
Judecătorii CCR apreciază că, în caz contrar, şi anume în situaţia în care unei competenţe discreţionare minime i s-ar opune o competenţă discreţionară largă ”ar însemna o alterare a autorităţii ministrului justiţiei şi o modificare, pe cale legală, a unei prevederi constituţionale exprese, în sensul că, în realitate, procurorii şi-ar desfăşura activitatea sub autoritatea Preşedintelui României”.
„De altfel, Curtea reţine că nu se poate susţine teza potrivit căreia două autorităţi publice în cadrul aceleiaşi proceduri în care sunt implicate dispun de competenţe identice”, se mai precizează în textul motivării.
CCR respinge ideea că preşedintele ar putea refuza odată revocarea din funcţie, aşa cum poate refuza odată numirea în funcţie a unui procuror.
”Nu se poate aplica teza din art.77 din Constituţie în sensul că Preşedintele ar putea refuza o singură dată propunerea de revocare, acest principiu general recunoscut şi aplicat extensiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, putând viza numai situaţia numirilor în funcţie”, se arată în motivare.
CCR respinge, de asemenea, dreptul de apreciere al preşedintelui în materia revocării procurorilor din funcţiile de conducere.
CCR susţine că nu se poate afirma că ”instanţa constituţională şi-ar fi însuşit punctul de vedere al Guvernului, acesta neputând avea caracter general obligatoriu asemenea considerentelor şi soluţiei rezultate din decizia Curţii Constituţionale”.
”Colaborarea loială între autorităţi înseamnă un dialog permanent între acestea, Preşedintelui fiindu-i permis să iniţieze discuţii, să încerce să îl convingă pe ministrul justiţiei să îşi retragă propunerea de revocare, să renunţe la anumite motive de revocare, menţinându-le pe celelalte, dar nu îi este permis să o infirme decât strict pe motive de legalitate. Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că, în răspunsul său, Preşedintele a considerat că argumentele ministrului justiţiei «nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse», ceea ce înseamnă că acesta a realizat o analiză a argumentelor ministrului justiţiei şi, printr-un act decizional propriu, a determinat soluţia pe care a considerat-o mai adecvată. Or, o competenţă de verificare a legalităţii propunerii de revocare nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministrul justiţiei”, se mai arată în document.
Evaluarea este realizată de către ministrul Justiţiei
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
