Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, marţi, la Praga, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne, unde a abordat problema progreselor înregistrate de România în cadrul MCV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, astăzi, la sesiunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, organizată de Preşedinţia cehă a Consiliului UE la Praga. 

În marja Consiliului, ministrul Predoiu a avut întâlniri bilaterale cu Marco Buschmann, ministrul Justiţiei din Germania, şi Anna-Maja Henriksson, ministrul Justiţiei din Finlanda”, a transmis, marţi, Ministerul JUstiţiei, într-un comuncat d epresă.  

Potrivit documentului, ministrul român a subliniat progresele înregistrate de România în cadrul MCV, precum şi importanţa conştientizării acestora la nivelul Statelor Membre şi al Comisiei.  

De asemenea, miniştrii au evaluat şi căile tehnice de armonizare a poziţiilor în legătură cu o serie de subiecte aflate pe agenda Consiliului JAI. 

”Progresele înregistrate de România în domeniul judiciar trebuie recunoscute, judecătorii şi procurorii români nu sunt cu nimic mai prejos decât colegii lor europeni. Ca ministru al Justiţiei, am explicat şi voi continua să explic miniştrilor europeni progresele sistemului judiciar românesc, inclusiv intrând în detalii de nivel tehnic. După intrarea în UE, s-au făcut eforturi uriaşe pentru consolidarea Justiţiei şi a independenţei sale, de la cadrul legislativ şi până la cel financiar-bugetar şi, deşi mai sunt probleme de rezolvat, ne concentrăm pe soluţii, în cooperare cu sistemul judiciar, prin reprezentanţii săi. Ministerul Justiţiei va face tot ce ţine de el pentru realizarea obiectivelor din MCV şi pentru promovarea, la nivel european, a progreselor înregistrate în eficientizarea şi consolidarea independenţei Justiţiei şi continuarea eforturilor anticorupţie, iar din această perspectivă adoptarea noilor legi ale Justiţiei este foarte importantă”, a declarat ministrul Justiţiei. 

Potrivit comunicatului citat, programul de întrevederi diplomatice al ministrului român al Justiţiei va continua în cursul zilei de mâine cu o discuţie bilaterală cu ministrul ceh al afacerilor europene, Mikuláš Bek, pe acelaşi subiect al promovării în spaţiul instituţional european a reformelor din domeniul Justiţiei, susţinute de Guvernul şi Legislativul român. 

”În cadrul Consiliului JAI, au fost abordate subiecte de interes, în contextul noilor provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, într-o perioadă dominată de efectele pandemiei şi ale conflictului din Ucraina. Astfel, protecţia adulţilor vulnerabili este un domeniu care va domina agenda europeană în viitoarele luni, având în vedere creşterea substanţială a duratei de viaţă în UE şi afluxul de refugiaţi, printre care se află multe persoane care au nevoie de protecţie”, a mai transmis ministerul.  

Sursa citată a precizat că de interes pentru statele membre este îmbunătăţirea cooperării administrative şi judiciare, în vederea instituirii şi executării măsurilor necesare pentru asigurarea protecţiei persoanelor vulnerabile şi ale bunurilor acestora.  

”Un instrument foarte util în acest sens este Convenţia de la Haga din 13 ianuarie 2000 privind protecţia internaţională a adulţilor, semnată de 14 state membre şi ratificată de 10 dintre acestea”, se mai arată în documentul citat.  

”Convenţia de la Haga este un instrument foarte util, pe care Statele Membre îşi pun problema să îl semneze şi ratifice în viitorul apropiat. Existenţa unui cadru legal unitar va facilita cooperarea administrativă şi judiciară şi va duce, implicit, la asigurarea unei protecţii adecvate a persoanelor vulnerabile şi a patrimoniului acestora”, a adăugat ministrul Justiţiei. 

Potrivit oficialilor instituţiei, îmbunătăţirea procedurilor de extrădare şi a cooperării judiciare cu statele terţe, inclusiv prin asigurarea comunicării documentelor prin mijloace electronice şi sistematizarea cadrului normativ cu privire la protecţia victimelor infracţiunilor, au fost alte două subiecte puse în discuţie. 

”Suntem interesaţi în consolidarea cooperării judiciare şi a procedurilor de extrădare, prin rafinarea cadrului legal privind folosirea mijloacelor digitale şi electronice de comunicare. Principiul încrederii reciproce trebuie să stea la baza acestei cooperări. Continuăm să susţinem lupta anticorupţie, lupta cu crima organizată, să combatem traficul de persoane. Unele persoane condamnate în procese penale aleg să fugă de Justiţie. E important ca Justiţia să îi ajungă din urmă, iar utilizarea mijloacelor electronice securizate de comunicare în cooperarea judiciară poate ajuta foarte mult în acest sens” a mai transmis Cătălin Predoiu în cadrul Consiliului JAI. 

La dejunul de lucru, miniştrii au avansat soluţii pentru eficientizarea coordonării acţiunilor judiciare, pentru colectarea, conservarea şi evaluarea probelor privind infracţiunile comise în contextul agresiunii din Ucraina. 

”Asocierea cât mai multor parchete naţionale la echipa comună de anchetă (Joint Investigation Team-JIT), la care participă deja autorităţi judiciare din 5 state membre şi Ucraina, cu sprijinul Eurojust şi al Curţii Penale Internaţionale, este cea mai eficientă cale de investigare a infracţiunilor comise în contextul conflictului din Ucraina. Voi încuraja şi sper ca şi Parchetul General din ţara noastră să fie în măsură să participe la această cooperare judiciară. Efortul individual al parchetelor naţionale ar putea ajuta, dar calea cea mai eficientă este cea a cooperării prin JIT”, a declarat ministrul Justiţiei în cadrul Consiliului JAI. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.