Bihor: Un preot a fost trimis în judecată, după ce ar fi pus la cale incendierea maşinii unei firme administrate de soţia sa, pentru a susţine că era ”persecutat”, fiind în conflict cu Episcopia / Complicii săi, trimişi în judecată

Bihor: Un preot a fost trimis în judecată, după ce ar fi pus la cale incendierea maşinii unei firme administrate de soţia sa, pentru a susţine că era ”persecutat”, fiind în conflict cu Episcopia / Complicii săi, trimişi în judecată

Un preot a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru că a pus la cale incendierea maşinii unei firme administrate de soţia sa, gest prin care ar fi vrut să demonstreze că este ”persecutat” politic şi religios şi să inducă în eroare forurile bisericeşti, el fiind în conflict cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei. De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată şi pe cei doi complici ai săi.

"Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a trei inculpaţi, după cum urmează: M.C (41 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (...), P.D. (43 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, în forma calificată (...), G.A. (36 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, în forma calificată", au transmis, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procurorii au menţionat că, în noaptea de 4/5 februarie 2025, în parcarea DN 76, la ieşirea din localitatea Drăgăneşti direcţia de mers spre Ştei, judeţul Bihor, ar fi fost incendiat în mod intenţionat un autoturism marca Mazda, aparţinând societăţii comerciale E F SRL, administrată de soţia bărbatului de 41 de ani.

Anchetatorii au stabilit că incendierea nu s-a produs ca urmare a unei defecţiuni tehnice a autoturismului şi nici nu a constituit un eveniment spontan, ci fapta ar fi fost pregătită anterior şi executată în cadrul unei acţiuni la care cei trei bărbaţi ar fi contribuit în modalităţi diferite.

"Din actele de urmărire penală ar fi rezultat că, anterior incendiului, ar fi fost procurată o cantitate de aproximativ 15 litri de benzină, combustibil care ar fi fost folosit la iniţierea şi intensificarea arderii. În noaptea comiterii faptei, inculpatul P.D. (autorul infracţiunii) s-ar fi deplasat împreună cu ceilalţi inculpaţi la locul unde a fost incendiat autoturismul, ar fi utilizat substanţa inflamabilă (a deversat benzina în habitaclul autoturismului) şi ar fi iniţiat incendiul, după care ar fi părăsit zona, beneficiind, potrivit acuzaţiei, de sprijinul logistic acordat de ceilalţi participanţi", susţine sursa citată.

Procurorii au adăugat că focul s-a manifestat iniţial în partea din dreapta faţă a autoturismului, după care s-a extins asupra celorlalte componente combustibile ale vehiculului.

Anchetatorii au menţionat şi care a fost scopul acestui incendiu.

"Această acţiune ar fi fost premeditată şi utilizată ulterior pentru susţinerea unei naraţiuni de «persecuţie» politică şi religioasă, cu scopul de a exercita presiuni instituţionale şi de a induce în eroare forurile bisericeşti (interne şi externe) şi organele judiciare", au mai afirmat procurorii.

Ei au stabilit şi care au fost rolurile în comiterea faptei pentru cei trei bărbaţi trimişi.

"Inculpatul MC (preot aflat în conflict cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei) ar fi acordat, cu intenţie, sprijin material şi moral la pregătirea şi realizarea faptei, precum şi la valorificarea ulterioară a incidentului, inculpatul PD ar fi executat nemijlocit incendierea şi s-a implicat ulterior în diseminarea informaţiilor privind acest eveniment iar inculpatul GA ar fi asigurat sprijinul logistic indispensabil pentru desfăşurarea acţiunii şi ulterior pentru disimularea probelor", au mai declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procurorii au reţinut în sarcina preotului şi comiterea altor infracţiuni.

"La data de 14.01.2025, l-a determinat pe numitul T, medic primar ortoped în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă F, în urma consultării sale la acea unitate spitalicească, să ateste în mod nereal în cuprinsul fişei de examinare diagnosticul de «entorsă glezna dreaptă din 13.01.2025», iar apoi, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în aceeaşi zi, să întocmească certificatul de concediu medical seria..nr...., prin care medicul i-a acordat concediu medical pentru perioada 13 - 26.01.2025 (14 zile), în baza unui diagnostic nereal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, (două acte materiale)", au mai afirmat procurorii.

De asemenea, la data de 6 februarie 2025, preotul a depus, prin intermediul unei alte persoane, la Protopopiatul Ortodox Român Oradea, acel certificat medical cu diagnosticul nereal, pentru a tergiversa procedura de cercetare disciplinară aflată în desfăşurare la acel moment, comiţând astfel infracţiunea de uz de fals.

Preotul mai este acuzat şi pentru comiterea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice deoarece a divulgat pe pagina personală de Facebook, la data de 1 mai 2025 declaraţia parţială a unui martor dată în faţa anchetatorilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră