Un bărbat care, în august 2025, a îndemnat la violenţe împotriva magistraţilor, într-un comentariu la o postare pe Facebook, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică.
"În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook săvârşească infracţiuni (de violare de domiciliu, de viol şi de ultraj judiciar) împotriva magistraţilor români (judecători şi procurori) şi a membrilor de familie/apropiaţilor acestora", arată procurorii, miercuri, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, bărbatul a scris pe Facebook: "Magistraţii, dacă n-au frică de Dumnezeu, poate n-ar fi rău să le fie insuflată o teamă oarecare, inclusiv cea propusă de către (...), în ultimă instanţă. Cred că respectiva persoană a fost victimă a sistemului judiciar, dacă a ajuns să propună aşa ceva. Cumva, magistraţii vor fi retribuiţi şi pentru perioada de suspendare a activităţii? Dacă, similar, vor proceda şi alte categorii socio-profesionale, îndeosebi militarii, cei cu aceleaşi rigori şi interdicţii?".
Bărbatul se referea în comentariul la postarea alta scrisese: "Stimaţi violatori, interlopi şi traficanţi de orice fel, vă rugăm, daţi-ne o mână de ajutor în legătură cu cei ce împart dreptatea şi faceţi incursiuni pe domeniile lor personale, poate aşa vor înţelege ce mult înseamnă să fii «balanţă»! Fiţi îngăduitori şi violaţi-le doar fiicele, mamele şi apropiatele, săvârşiţi chiar şi fapte de pedofilie dacă e nevoie, deoarece cei în cauză (judecătorii) sunt de acord cu astfel de îndeletniciri din moment ce dau sentinţe gen «arest la domiciliu», ori «suspendare», «prescripţie», etc. Vă rugăm, fiţi măcar odată unanimi cu noi ceilalţi şi ajutaţi-ne!".
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţă competentă să judece cauza în fond.




























