Un bărbat acuzat că a falsificat zeci de dovezi de plată cu ajutorul unui program pe calculator, reuşind să obţină ilegal poliţe RCA şi să provoace un prejudiciu de peste 82.000 de lei unor brokeri sau reprezentanţi ai unor societăţi de asigurare a fost trimis în judecată de către procurori ai Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti informează, marţi, că a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat aflat în arest la domiciliu, acuzat de înşelăciune în formă continuată (31 de acte materiale) şi fals informatic în formă continuată (33 de acte materiale).
Potrivit anchetatorilor, în perioada 8 octombrie 2024 - 20 martie 2026, bărbatul a indus în eroare mai mulţi brokeri, asistenţi în brokeraj şi reprezentanţi ai unor societăţi de asigurare. Astfel, arată anchetatorii, acesta încasa bani de la clienţi (persoane fizice şi juridice) pentru emiterea poliţelor RCA, iar ulterior nu mai plătea asigurările către firmele de profil, ci prezenta brokerilor dovezi de plată falsificate. Prin acest mecanism, poliţele erau emise în mod valabil, iar bărbatul păstra banii clienţilor.
Procurorii au stabilit că inculpatul a modificat ilegal datele informatice din 33 de documente PDF folosind programul Adobe, actele falsificate atestând în mod nereal că banii fuseseră transferaţi în conturile societăţilor de asigurare.
Prin această activitate infracţională, bărbatul a cauzat un prejudiciu total estimat la aproximativ 82.200 de lei.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.




























