Un bărbat acuzat de infracţiuni contra patrimoniului, săvârşite în Germania, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, a fost depistat şi ridicat de poliţişti din localitatea sa de domiciliu, Calvini, în judeţul Buzău. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus duminică în faţa Curţii de Apel Ploieşti pentru a dispune măsurile care se impun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sâmbătă, 2 august, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au depistat un bărbat de 32 de ani, din Calvini, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

La data de 12 iulie a.c., Serviciul de Investigaţii Criminale a primit mandatul european de arestare emis pe numele bărbatului de către autorităţile din Germania, pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, pe teritoriul acestei ţări.

Imediat după primirea mandatului, poliţiştii din Buzău au început căutările pentru găsirea persoanei respective.

La data de 2 august, cu sprijinul poliţiştilor Postului de Poliţie Calvini, bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că pe numele său este emis un mandat european de arestare. În acelaşi timp, el a fost dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în baza mandatului de aducere.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca duminică, 3 august, să fie prezentat Curţii de Apel Ploieşti pentru a dispune măsurile care se impun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.