Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţişti şi ulterior plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru tâlhărie calificată şi complicitate la furt, fiind acuzaţi că i-au smuls unei femei de 81 de ani geanta în care avea aproape 150.000 de lei, în timp ce se afla într-un grup sanitar al unui complex comercial din Sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii au reuşit să-i prindă pe cei doi şi, în urma unor percheziţii, au ridicat mai multe bunuri, inclusiv sume de bani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Capitalei, vineri, 1 august, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 Poliţie au reţinut două persoane, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 38, respectiv 35 de ani, într-un dosar penal de tâlhărie calificată şi complicitate la furt, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 148.000 de lei.



În fapt, la data de 31 iulie 2025, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 81 de ani, că, în timp ce se afla într-un grup sanitar din incinta unui complex comercial din Sectorul 2, i-ar fi fost sustrasă geanta, precizează Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au început de îndată verificările, iar în urma investigaţiilor au fost identificate două persoane - un bărbat şi o femeie -, în vârstă de 38, respectiv 35 de ani, bănuite de comiterea faptei.

Din probele administrate a reieşit că, în timp ce victima se afla în interiorul grupului sanitar, femeia de 35 de ani i-ar fi smuls geanta în care avea aproximativ 148.000 de lei şi documente personale.

Ulterior, femeia ar fi plecat din complexul comercial împreună cu bărbatul.

Sursa citată menţionează că, pentru administrarea materialului probator, vineri, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară. 

Cele două persoane au fost depistate şi conduse la sediul subunităţii de Poliţie pentru audieri.

De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes, inclusiv sume de bani, mai precizează Roliţia Capitalei.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru tâlhărie calificată şi complicitate la furt. viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.