Ambasada SUA la Bucureşti a transmis, marţi, că este „profund îngrijorată” de excluderea judecătorului Cristian Danileţ din magistratură. „O justiţie independentă care respectă statul de drept este esenţială pentru orice democraţie prosperă. Încurajăm noul Guvern al României să continue reformele judiciare şi anticorupţie necesare”, a mai precizat sursa citată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ambasada SUA este profund îngrijorată de excluderea judecătorului Cristi Danileţ din magistratură. O justiţie independentă care respectă statul de drept este esenţială pentru orice democraţie prosperă. După cum a spus recent preşedintele Biden, la Summit for Democracy, democraţia nu se produce întâmplător. Trebuie să o reînnoim cu fiecare generaţie”, arată o postare de marţi pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti.

Sursa menţionată adaugă că „Statele Unite sunt mândre să lucreze în parteneriat cu România, în cadrul comunităţii globale pentru democraţie, pe parcursul Anului de Acţiune al Summit-ului pentru Democraţie”.

„Încurajăm noul Guvern al României să continue reformele judiciare şi anticorupţie necesare. Cetăţenii români merită un sistem de justiţie independent, care să respecte statul de drept şi valorile democratice. Trebuie să continuăm să susţinem valorile care ne unesc”, mai indică sursa amintită.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileţ pentru „manifestări pe reţelele de socializare”. Judecătorul a precizat că sancţiunea i-a fost aplicată pentru filmuleţe publicate pe TikTok şi că va face recurs.

Vicepreşedintele USR Dan Barna a anunţat, marţi, printr-o postare, că formaţiunea va sesiza Comisia Europeană în legătură cu decizia absurdă a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileţ. Totodată, deputatul USR Iulian Bulai va ridica această problemă la întrunirea Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

De asemenea, liderul USR Dacian Cioloş a anunţat că a avut o discuţie, marţi la Strasbourg cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, şi i-a comunicat ca urmăreşte cazul lui Cristi Danileţ şi a solicitat mai multe informaţii cu privire la decizia CSM de excludere a judecătorului din magistratură.

„Didier Reynders mi-a confirmat că, în lipsa desfiinţării SIIJ, Comisia Europeană va sesiza din nou Curtea de Justiţie la începutul anului viitor, cu riscul impunerii pentru România a unei amenzi, pentru că hotărârea CJUE nu e respectată”, a adăugat Cioloş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.