Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.191 proceduri de achiziţie publică, în perioada iulie - septembrie. În acelaşi interval, au fost emise patru avertismente de integritate în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. În perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2023, au fost emise 187 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de peste 2,2 miliarde lei (peste 445 milioane euro).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada iulie - septembrie 2023, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 5.191 proceduri de achiziţie publică. Dintre aceste proceduri, aproximativ 25% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 18.085 de contracte subsecvente (loturi)”, transmite ANI.

În aceeaşi perioadă au fost emise patru avertismente de integritate în valoare totală de 19.646.393  lei, reprezentând aproximativ 4 milioane euro.

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.510 autorităţi contractante, 8.563 de operatori economici şi 199.134 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

”Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 – 30 septembrie 2023, 187 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de peste 2,2 miliarde lei (peste 445 milioane euro). Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar”, precizează instituţia.

Dintre acestea, în aproximativ 98% din cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese iar pentru 2 cazuri se aşteaptă răspunsul autorităţilor. În două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate.  Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare."

În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 108.301 proceduri de achiziţie publică. Dintre acestea, aproximativ 17% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 470.942 contracte subsecvente (loturi).

De asemenea, în 70 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma activităţii de analiză a PREVENT.

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.