Volodimir Zelenski a demis miercuri o funcţionară de rang înalt a Preşedinţiei ucrainene, Irîna Mudra, după ce autorităţile anticorupţie din ţară au anunţat o operaţiune care viza membri ai biroului prezidenţial şi un deputat ucrainean. Această operaţiune are loc la o zi după criticile vehemente ale fostului ministru al apărării, Mîhailo Fedorov, demis în iulie, care a denunţat corupţia din Ucraina şi a cerut organizarea unor alegeri prezidenţiale, în ciuda războiului, relatează AFP.
Decretul lui Volodîmîr Zelenski prin care a fost demisă Irîna Mudra, care ocupa funcţia de adjunctă a şefului său de cabinet, a fost publicat miercuri pe site-ul preşedinţiei.
În cursul dimineţii, Agenţia Naţională Anticorupţie din Ucraina (NABU) şi Parchetul specializat în astfel de cazuri (SAP) au anunţat pe Telegram că desfăşoară o „operaţiune specială menită să desfiinţeze o organizaţie criminală care funcţiona sub conducerea unui deputat ucrainean în exerciţiu şi a unui fost deputat, cu participarea unor înalţi funcţionari ai Preşedinţiei ucrainene şi a altor persoane”.
Deputatul ucrainean Vadîm Stolar a declarat pe Facebook că locuinţa sa a fost percheziţionată de anchetatori, dar „colaborează pe deplin cu reprezentanţii” agenţiei anticorupţie.
Potrivit NABU, suspecţii ar fi spălat 150 de milioane de hrivne (aproximativ 2,8 milioane de euro) cu scopul de a plăti cauţiunea unui acuzat într-un alt caz major de corupţie care a zguduit Ucraina anul trecut.
Acest caz se referea la deturnări masive de fonduri în sectorul energetic şi a dus la demisia miniştrilor justiţiei şi energiei, precum şi la plecarea din funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale a mâinii drepte a lui Volodimir Zelensky, Andrii Iermak, considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din Ucraina. Potrivit anchetatorilor, acest vast sistem de corupţie a fost organizat de Timour Mindici, un om de afaceri considerat un prieten apropiat al preşedintelui Zelenski şi care a fugit în străinătate.
Până în prezent, nici preşedintele, nici şeful Cancelariei prezidenţale, Kirilo Budanov, nici Mudra însăşi nu au făcut comentarii suplimentare cu privire la decizia lui Zelenski de a o demite, scrie Ukrainska Pravda.
Corupţia este o problemă recurentă în Ucraina de mulţi ani, iar de la începutul invaziei ruse din 2022 au izbucnit mai multe scandaluri majore, inclusiv în cadrul armatei.
Până în prezent, operaţiunile NABU şi SAP au dus rareori la condamnări în instanţă.
În 2025, Volodimir Zelenski a încercat să le retragă independenţa acestor două structuri anticorupţie, înainte de a fi nevoit să dea înapoi în faţa valului de proteste în rândul societăţii civile şi al aliaţilor occidentali ai Kievului.




























