FRF: Bîrligea nu poate juca împotriva Suediei / Suspendaţi, Drăguşin şi Ghiţă au părăsit cantonamentul naţionalei

FRF: Bîrligea nu poate juca împotriva Suediei / Suspendaţi, Drăguşin şi Ghiţă au părăsit cantonamentul naţionalei
FOTO: Facebook Echipa naţională de fotbal a României

Internaţionalul Daniel Bîrligea a acuzat probleme musculare după meciul de vineri cu Polonia, astfel că el nu va putea juca împotriva Suediei, anunţă FRF.

“După partida de la Varşovia, Daniel Bîrligea a acuzat probleme musculare. Ca urmare a investigaţiilor medicale efectuate azi, s-a constatat că nu poate evolua luni, 5 octombrie, în partida cu Suedia. Astfel, atacantul legitimat la Frosinone va părăsi cantonamentul tricolorilor. Îi urăm multă sănătate lui Daniel şi îl aşteptăm înapoi mai puternic!”, se arată pe pagina oficială a echipei naţionale.

Pe de altă parte, suspendaţi pentru partida contra Suediei de luni, Radu Drăguşin şi Virgil Ghiţă au părăsit sâmbătă cantonamentul echipei naţionale.

România înfruntă Suedia, luni, pe Arena Naţională, în grupele Ligii Naţiunilor.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor