Preşedintele Volodimir Zelenski i-a informat pe ucraineni în discursul său de marţi seara că a revenit în Kiev după ce a fost două zile la rând pe linia frontului, în Donbas şi regiunea Zaporojie, unde a stat de vorbă cu militarii şi comandanţii din teren, cărora le-a promis că toate solicitările lor le vor fi transmise partenerilor internaţionali, iar în paralel Ucraina va începe producţia proprie de armament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Încheiem această zi în capitala Kiev. Două zile în Donbas, în regiunea Zaporojie. (Am vizitat) 13 brigăzi de luptă. Am fost împreună cu generalii Sîrski, Tarnavski, Sodol. Am discutat cu comandanţii de brigăzi şi cu combatanţii”, a spus Zelenski.

„Toate solicitările soldaţilor vor fi adresate generalilor de rang înalt, oficialilor guvernamentali şi partenerilor noştri internaţionali. Vor exista noi provizii”, a asigurat Zelenski.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Foarte important, vom începe să ne producem armele şi am identificat mai multe elemente prioritare împreună cu soldaţii. Aceasta este ceea ce trebuie făcut. O vom face! Şi asta foarte curând. Ne-am pregătit deja pentru asta astăzi”, a arătat liderul de la Kiev.

Preşedintele a anunţat totodată că vor urma evenimente şi decizii „care sunt importante pentru Ucraina”, dar nu a dat detalii.

În final, el le-a mulţumit soldaţilor şi le-a spus că Ucraina este mândră de ei, mai ales de cei care, deşi au fost răniţi, se întorc pe front.

Volodimir Zelenski a mers luni în Doneţk şi Zaporojie, iar marţi a fost în apropiere de Bahmut. Vizitele lui pe front intervin în condiţiile în care contraofensiva ucraineană lansată în urmă cu trei luni a reuşit cu greutate să străpungă prima linie a apărării ruse, un eveniment ce ar putea da un implus necesar demersurilor de recucerire a teritoriilor ocupate.

CITEȘTE ȘI Volodimir Zelenski i-a vizitat pe soldaţii ucraineni din apropiere de Bahmut, în estul ţării
CITEȘTE ȘI Zelenski a fost luni pe linia frontului şi şi-a înregistrat în tren discursul video nocturn: „Este foarte util să auzim de la cei care merg în luptă ce anume le lipseşte”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.