Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni seara, în discursul video către naţiune, că planul de pace propus, care se află în prezent în discuţie cu Statele Unite şi Europa, include puncte „corecte”, dar că problemele sensibile vor fi discutate cu preşedintele american Donald Trump.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În prezent, după (discuţiile de la) Geneva, sunt mai puţine puncte, nu mai sunt 28, şi multe elemente corecte au fost incluse în acest cadru”, a spus Zelenski.

„Mai sunt încă lucruri la care trebuie să lucrăm împreună, nu este uşor să elaborăm documentul final şi trebuie să facem totul cum se cuvine. Apreciem faptul că majoritatea lumii este gata să ne ajute şi că partea americană are o atitudine constructivă. De fapt, ieri (duminică - n.r.) au avut loc întâlniri toată ziua, a fost o muncă dificilă, extrem de detaliată”, a menţionat Zelenski.

„Echipa noastră a raportat deja astăzi despre noul proiect de măsuri şi aceasta este cu adevărat abordarea corectă. Problemele sensibile, cele mai delicate puncte, le voi discuta cu preşedintele Trump”, a adăugat preşedintele ucrainean, confirmând ceea ce scrisese anterior Financial Times.

Zelenski a recunoscut însă că procesul de elaborare a unui document final va fi dificil şi că Ucraina apreciază asistenţa oferită de alte ţări şi abordarea „constructivă” a SUA.

El a precizat că şi-a dedicat ziua coordonării cu partenerii din Europa. „Am vorbit astăzi cu preşedinţii Finlandei şi Lituaniei, cu preşedintele Consiliului European, precum şi cu prim-miniştrii Norvegiei şi Spaniei. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul clar şi sincer, pentru toate informaţiile care ne ajută. Ucraina nu este singură, şi acest lucru este important”, a spus Zelenski.

„Ucraina nu va fi niciodată un obstacol pentru pace – acesta este principiul nostru, principiul nostru comun, iar milioane de ucraineni se aşteaptă şi merită o pace demnă”, a asigurat preşedintele ucrainean. „Vom face tot ce este necesar pentru asta, suntem gata să lucrăm cât mai repede posibil”, a promis Zelenski.

El a atras însă atenţia că Rusia este interesată să perturbe procesul de pace şi i-a avertizat pe ucraineni să acorde o atenţie deosebită alertelor de raid aerian în zilele şi săptămânile următoare.

„Înţelegem, de asemenea, cât de multe interese există în jurul Ucrainei, şi în primul rând interesul Rusiei de a distruge această şansă de a ajunge la un acord şi de a continua războiul. Vedem care sunt interesele implicate şi cine se străduieşte să ne slăbească poziţia, răspândind dezinformare şi intimidând poporul nostru. (...) De asemenea, trebuie să fim conştienţi că Rusia nu va reduce presiunea asupra noastră, asupra Ucrainei, asupra poporului nostru. În aceste zile, în aceste săptămâni, trebuie să fim foarte atenţi la alarmele aeriene, la toate ameninţările similare de atacuri. Înţelegem foarte bine cu cine avem de-a face, iar toate ordinele în cadrul Forţelor Aeriene şi în toate celelalte componente ale Forţelor de Apărare şi Securitate ale Ucrainei sunt date”, a spus Zelenski.

Liderul de la Kiev a subliniat că, dacă negocierile în vederea soluţionării conflictului vor continua, „nu trebuie să existe rachete, nici atacuri masive asupra Ucrainei şi a poporului. Acest lucru poate fi asigurat de cei mai puternici din lume”, consideră liderul ucrainean, care a avut un apel special către partenerii americani.

 

„Ar fi corect ca toţi partenerii noştri – şi în primul rând partea americană – să ţină seama de ameninţarea pe care o vede şi serviciul lor de informaţii, iar dacă există negocieri, dacă există ceva constructiv, dacă într-adevăr punem capăt războiului, atunci nu trebuie să existe rachete, nu trebuie să existe atacuri masive asupra Ucrainei, asupra poporului nostru. Acest lucru poate fi realizat de cei care sunt cu adevărat puternici în lume. Multe depind de America. Rusia a început acest război – Rusia trebuie să pună capăt acestui război, iar noi asigurăm condiţiile necesare prin dialogul cu partenerii noştri”, a punctat Zelenski.

În finalul alocuţiunii sale, preşedintele a subliniat din nou ideea de „pace demnă”, dar şi de unitate, în condiţiile în care societatea ucraineană este zguduită intern de un nou scandal de corupţie care ajunge până la apropiaţii lui Zelenski.

„Astăzi am participat la summitul Platformei Crimeea – acesta este un format special, dimensiunea parlamentară a Platformei Crimeea. Summitul a avut loc în Suedia, au fost prezente peste 70 de delegaţii ale parlamentelor şi organizaţiilor internaţionale. Reprezentarea este puternică şi foarte semnificativă. Ţările rămân de partea Ucrainei, inimile oamenilor rămân de partea Ucrainei. Politica majorităţii partenerilor noştri se bazează pe faptul că oamenii ne susţin – susţin curajul ucrainienilor şi dreptatea pentru oameni şi state. Este important ca drumul spre pace să fie exact aşa şi, cel mai important, să fim puternici, să fim uniţi, să fim eficienţi, pentru ca Ucraina să reuşească să obţină pacea, o pace demnă. Vă mulţumesc, mulţumesc fiecărui ucrainean pentru sprijin, sunt mândru de poporul nostru”, şi-a încheiat Zelenski discursul către compatrioţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.