Zeci de civili au fost ucişi şi răniţi luni în lovituri aeriene israeliene asupra oraşului Gaza, potrivit agenţiei oficiale palestiniene WAFA, citate de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Martorii au declarat că cel puţin "25 de civili au fost ucişi", iar alţii au fost răniţi în bombardamentele israeliene asupra unei case de familie din cartierul al-Tuffah, la est de Gaza City, a precizat agenţia.
 
CNN nu poate verifica în mod independent raportul WAFA. 
 
Mai multe persoane rănite au fost aduse la spitalul Al-Shifa, potrivit jurnalistului WAFA Khader Zaanoun, care a asistat la sosirea victimelor şi a luat legătura cu CNN de la spital prin SMS.
 
La începutul zilei de luni, Zaanoun a declarat pentru CNN că forţele israeliene au "invadat" cartierul Al-Rimal din oraşul Gaza "din mai multe direcţii" şi îl înconjoară, inclusiv spitalul Al-Shifa. "Ambulanţele se confruntă cu dificultăţi majore în a se deplasa şi a opera din cauza bombardamentelor de artilerie şi a asediului forţelor israeliene", a declarat Zaanoun.
 
CNN a contactat armata israeliană pentru comentarii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.