Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, afirmă că producţia de cereale şi nivelurile comerţului sunt mai mari decât în anii anteriori, subliniind că vor fi ”mai multe cereale în lume”. De asemenea, ea acuză ”regimurile occidentale” că au comis ”erori sistematice” şi au impus ”sancţiuni ilegitime” care au perturbat pieţele financiare şi care ameninţă declanşarea foametei la nivel mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Reprezentanţii Occidentului folosesc fiecare platformă, inclusiv ONU, pentru a acuza Rusia că a redus cantitatea de cereale disponibilă pe piaţă prin acţiunile sale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Ea a subliniat că Occidentul susţine că preţul grâului şi al altor cereale ar fi crescut exponenţial, însă, în realitate ”există mai multe cereale pe piaţă decât în anii precedenţi, iar comerţul este, de asemenea, pe o pantă ascendentă”.

Zaharova susţine că printre cauzele creşterii preţurilor şi a penuriei de cereale se numără ”erorile sistematice comise de Occident atunci când face previziuni referitoare la politica sa agricolă, precum şi ”inflaţia globală cauzată de mecanismele financiare şi monetare lipsite de viziune pe care Occidentul le-a folosit în timpul pandemiei.”

De asemenea, ea susţine că ”tranziţia prost concepută a Europei şi Americii de Nord către energia verde bazată pe introducerea forţată a tehnologiilor de biocombustibili” şi ”sancţiunile ilegitime” impuse de statele occidentale în urma războiului din Ucraina ”au perturbat lanţurile de mărfuri şi bani prestabilite”.

Zaharova învinuieşte Occidentul pentru foametea estimată de analiăti, deoarece ”regimurile occidentale instigă şi provoacă distrugeri”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.