"Avem preocupări şi le-am exprimat în legătură cu ofensiva militară israeliană din Gaza şi cu impactul acesteia asupra populaţiei civile, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, după ce preşedintele Joe Biden a vorbit despre bombardamentele israeliene "fără discernământ".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Israelul şi-a exprimat "intenţia" de a minimiza numărul victimelor civile în Gaza şi a adăugat: "Este important ca rezultatele să fie la înălţimea acestei intenţii".

Aceste comentarii urmează declaraţiilor fără precedent ale lui Joe Biden, care a declarat marţi că Israelul riscă să piardă sprijinul comunităţii internaţionale din cauza bombardamentelor "nediscriminatorii" asupra Fâşiei Gaza.

Aceasta a fost cea mai deschisă critică din partea Statelor Unite, principalul susţinător al Israelului, de la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie, urmat de o vastă ofensivă israeliană care a implicat o operaţiune terestră şi bombardamente ucigaşe asupra enclavei.

John Kirby a încercat să relativizeze divergenţele, devenite publice, dintre administraţia Biden şi guvernul premierului Benjamin Netanyahu, asigurând că nu este vorba de un "nou mesaj" din partea preşedintelui american.

De asemenea, el a încercat să atenueze impactul altor declaraţii făcute de Joe Biden, care a considerat că Israelul trebuie să-şi "schimbe" strategia pe termen lung şi care a deplâns opoziţia actualului guvern faţă de o soluţie cu două state cu palestinienii.

"Noi nu îi spunem executivului israelian ce să facă", a asigurat John Kirby.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.