Deapratamentul american al Justiţiei consideră că votul prin corespondenţă ar deschide ”stăvilarele” fraudei, evocând astfel acuzaţii ale lui Donald Trump care-i îngrijorează pe democraţi, cu cinci luni înaintea alegerilor prezidenţiale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Atunci când guvernele statelor încep să adopte aceste practici, precum votul prin corespondenţă, care deschid stăvilarele unei posibile fraude, atunci încrederea oamenilor în rezultatul alegerilor este subminată”, a declarat duminică într-un interviu acordat Fox News secretarul Justiţiei Bill Barr.

”Iar acest lucru ar putea conduce ţara către o situaţie foarte sumbră, dacă ne pierdem încredere în rezultatul alegerilor noastre”, a subliniat el.

”Unul dintre avantajele noastre, mai ales cu disensiunile din această ţară, este că avem tranziţii paşnice la putere” mulţumită alegerilor, a apreciat el.

Aceste declaraţii, care le reflectă pe cele făcute în ultimele săptămâni de Donald Trump şi alţi oficiali de la Casa Albă îi îngrijorează pe democraţi, care îl suspectează pe preşedintele american de faptul că vrea să decredibilizeze scrutinul prezidenţial de la 3 noiembrie, în cazul în care suferă o înfrângere.

Problema votului prin corespondenţă se află în centrul organizării viitoarelor alegeri prezidenţiale americane, având în vedere riscul ca pandemia covid-19 să fie activă la 3 noiembrie.

Donald Trump a declarat în mai multe rânduri că votul prin corespondenţă este în mod necesar ”fraudulos”, ceea ce determinat Twitter să-i semnaleze, în mai, pentru prima oară, unul dintre tweeturi ca înşelător.

Preşedintele american a votat, cu toate acestea, prin corespondenţă, de la Casa Albă, în alegerile primare republicane, în martie.

Tot prin corespondenţă a votat şi Kayleigh McEnany, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, şi anume de 12 ori, scrie presa americană, însă ea critică iniţiativele vizând o extindere a votului prin corespondenţă.

Numeroase state americane autorizează votul prin corespondenţă de ani de zile şi nu au semnalat probleme majore, ci doar incidente zilate.

Studii au demonstrat că acest tip de vot nu este în favoarea unui partid sau altul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.