Unită, Rusia este "invincibilă", a spus Vladimir Putin sâmbătă cu ocazia comemorării a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ştim şi avem credinţa fermă că suntem invincibili când suntem uniţi", a spus preşedintele rus într-un scurt discurs în faţa mormântului soldatului necunoscut, lângă Kremlin, pentru a marca înfrângerea Germaniei naziste, zi "sacră" pentru ruşi.

În condiţiile în care numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus creşte, luna trecută preşedintele Vladimir Putin a amânat parada din Piaţa Roşie care marca Ziua Victoriei şi care prezenta cel mai sofisticat echipament militar al Moscovei. 

El a promis încă o dată, fără a aminti de coronavirus, că ţara va marca la o dată ulterioară "în mod corespunzător" victoria în faţa naziştilor. 

Putin a descris Ziua Victoriei drept "sacră" pentru ruşi, dar un eveniment public ar fi fost riscant în timpul pandemiei. 

Potrivit The Guardian, manifestările publice care comemorează participanţii sovietici la război şi care se desfăşoară în mod normal la 9 mai au fost mutate online, oamenii publicând imagini cu membrii familiei şi scriind poveştile lor de război.

Putin a adus un omagiu celor aproape 27 de milioane de soldaţi decedaţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi veteranilor. 

"Ei au salvat patria, viaţa generaţiilor viitoare, au eliberat Europa, au apărat lumea. Veteranii noştri au luptat pentru viaţă împotriva morţii, solidaritatea şi determinarea lor vor rămâne pentru totdeauna un model pentru noi. Ne înclinăm memoriei celor care nu au revenit din război", a adăugat el, înainte de un moment de reculegere. 

Înaintea acestui scurt discurs, el a îngenuncheat în faţa flamurii soldatului necunoscut, aflată în Grădinile Alexandru, la poalele zidurilor roşii ale Kremlinului, unde a depus un buchet de trandafiri roşii. În jurul său, soldaţii în uniformă au stat la distanţă de preşedintele rus, care s-a retras în locuinţa de la marginea Moscovei de mai multe săptămâni. 

Zeci de avioane de vânătoare, de recunoaştere, de realimentare şi de elicoptere au survolat Moscova. Deasupra Pieţei Roşii, o escadrilă a desenat cu fumigene drapelul rus.                

Numărul total al cazurilor de infecţie cu Covid-19 în Rusia este de 187.859, dintre care 10.699 recenzate în ultimele 24 de ore, potrivit autorităţilor, ceea ce face din Rusia a cincea cea mai afectată ţară. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.