Cea mai importantă întrebare în ceea ce priveşte Pactul UE privind migraţia şi azilul este dacă cei care doresc să vină în Europa pot rămâne pe teritoriul Uniunii până când cererea lor de azil este evaluată sau dacă trebuie să rămână în afara graniţelor acesteia până la luarea unei decizii. Atât timp cât nu se răspunde la această întrebare, nicio prevedere a UE referitoare la migraţie nu va funcţiona, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, marţi, la Bruxelles, conform MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prim-ministrul maghiar a purtat o conversaţie cu public cu fostul prim-ministru polonez Viktor Mateusz Morawiecki, respectiv Fabrice Leggeri, fostul şef al Frontex, agenţia UE pentru protecţia frontierelor, capul de listă al partidului francez de dreapta Adunarea Naţională (RN) pentru Parlamentul European.

Orbán a spus că indiferent de ideile care apar cu privire la Pactul UE privind migraţia şi azilul, întrebarea la care trebuie găsit un răspuns este cea a şederii în UE. ”Aceasta este linia roşie. Dacă acest punct nu este îndeplinit, toate celelalte vor rămâne nerezolvate, a explicat premierul.

„Dacă nu suntem suficient de curajoşi pentru a o spune: toată lumea trebuie să rămână în afara graniţelor până când se ia o decizie în cazul lor, orice altă hotărâre am lua, ea nu va funcţiona”, a subliniat şeful guvernului de la Budapesta.

Dacă adoptarea pactului privind migraţia va avea loc cu vot majoritar, şi nu cu unanimitate, întregul pact nu va funcţiona, iar implementarea sa va fi paralizată, a avertizat Viktor Orbán.

Premierul maghiar a amintit: Comisia Europeană a chemat Ungaria în faţa instanţei UE, întrucât a constatat că legislaţia maghiară privind migraţia nu este conformă cu legislaţia UE.

”Cu toate acestea, Ungaria rezistă şi luptă”, a subliniat Orbán.

El a lansat un nou atac la adresa miliardarului de origine maghiară George Soros, afirmând că nu trebuie uitat nici de planul Soros care vizează organizarea migraţiei.

„Luptăm împotriva unui grup organizat numit imperiul Soros. Împotriva reţelei Soros, care plăteşte ONG-uri pentru a ne ataca sistemul juridic, pentru a desfăşura activităţi ilegale împotriva naţiunii noastre”, a afirmat Viktor Orbán.

Politicianul maghiar a susţinut că aşa-numiţii liberali şi comuniştii sunt apropiaţi unii de ceilalţi, pentru că ambilor le plac procedurile birocratice centralizate – în loc să creadă în libertate. Orbán a atras atenţia că, potrivit experienţei din Europa Centrală, foştii comunişti se transformă cu foarte mare uşurinţă în liberali.

Despre politica UE, Viktor Orbán a afirmat: ”Ultimii cinci ani ai Uniunii Europene au vizat realizarea unora dintre obiectivele actualei conduceri. Tranziţia verde a eşuat, pentru că este contrară evidenţelor economice şi industriale”.

Tranziţia verde nu poate fi motivată politic, iar dacă totuşi acest lucru se întâmplă, ea distruge competitivitatea economiei europene. „Aici ne aflăm în prezent”, a subliniat politicianul maghiar.

În ceea ce priveşte efectele economice ale războiului din Ucraina, şeful guvernului de la Budapesta a spus că, în ciuda bunăvoinţei, măsurile care pot apărea sunt unele care creează dificultăţi economiei europene, aşa cum se poate vedea deja în cazul fermierilor europeni.

”Pentru o rezolvare şi pentru evitarea altor crize este necesar să se stabilească ce ar trebui să facă UE cu privire la problema războiului. Iar acest lucru ar trebui separat, cât mai mult posibil, de problema aderării Ucrainei la UE, a spus Viktor Orbán.

Referindu-se la Fondul de Redresare şi Rezilienţă a UE de după epidemia de coronavirus, Viktor Orbán a amintit că până acum, Ungaria nu a primit niciun ban din aceste surse, ci fondurile UE au devenit un instrument de şantaj. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a spus-o clar: motivul pentru care Ungaria nu va primi banii este politica sa de migraţie, a adăugat premierul maghiar.

Toate iniţiativele majore ale actualei conduceri UE au eşuat, a conchis Viktor Orbán.

„Actuala conducere a UE trebuie să plece, iar noi avem nevoie de oameni noi. Planul este să venim şi să ocupăm Bruxelles-ul”, a declarat prim-ministrul, în capitala Belgiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.