Viitorul operaţiunii NATO în Afganistan, lansată în urmă cu 15 ani, depinde de rezultatul negocierilor de pace cu talibanii, a apreciat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, după ce emisarul special american a anunţat progrese importante în ultima rundă de negocieri cu insurgenţii, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste negocieri, cele mai îndelungate de până acum între americani şi talibani, s-au încheiat săptămâna aceasta. Emisarul special american Zalmay Khalilzad a anunţat că părţile au ajuns la un ”proiect al unui acord” cu privire la o retragere a trupelor americane şi la garanţii prin care Afganistanul să nu devină un ”paradis terorist” în urma ajungerii la o soluţie.

Aproximativ 14.000 de militari americani sunt staţionaţi în prezent în Afganistan, dintre care jumătate participă la operaţiuni antiteroriste, iar jumătate formează forţe afgane în cadrul misiunii NATO.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că aproximativ 7.000 de oameni urmează să fie retraşi din această ţară, însă este neclar la care dintre aceste trupe se referă. Aliaţii europeni din cadrul NATO ai Statelor Unite se bazează pe susţinerea aeriană şi logistică americane în îndeplinirea misiunilor lor.

”Nivelul viitor al prezenţei trupelor NATO depinde, bineînţeles, de rezultatul acestor negocieri”, a declarat Stoltenberg pentru presă, la cartierul general al Alianţei, la Bruxelles, însă a subliniat că negocierile sunt departe de a se fi  încheiat.

”Este prea devreme să anticipăm rezultatul negocierilor”, a spus el, apreciind că ”mai sunt multe de făcut înainte de implementarea unui acord de pace”.

NATO a preluat conducerea efortului militar internaţional în Afganistan, în 2003, în cadrul celei mai ambiţioase operaţiuni militare din istoria organizaţiei.

Alianţa a lansat, în 2015, o misiune de formare a forţelor afgane, în urma încetării operaţiunilor de luptă, însă, după o reducere iniţială a efectivelor, acestea au depăşit din nou 16.000 de oameni.

În pofida prezenţei trupelor NATO, războiul rămâne în impas.

Progrese în aceste negocieri de pace par să le ofere Statelor Unite şi aliaţilor lor o cale de a pune capăt prezenţei lor în Afganistan, după unul dintre cele mai costisitoare războaie din istoria Americii - între 800 de miliarde şi un trilion de dolari, potrivit unor estimări.

Potrivit site-ului icasualties, războiul s-a soldat, din 2003, cu moartea a aproximativ 3.400 de militari - dintre care aproximativ 2.300 americani.

Ofiţeri NATO refuză să spună dacă plănuiesc o retragere.

Însă, indiferent de rezultatul acestor negocieri americano-talibane, ”am intrat împreună şi vom lua împreună deciziile cu privire la poziţia noastră”, a subliniat Stoltenberg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.