Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, la sosirea la un summit UE, la Bruxelles, că viitorul UE în 27 de membri este ”prioritar” faţă de problema negocierii Brexitului cu Regatul Unit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru mine, modelarea viitorului (UE) în 27 de membri este prioritară faţă de problema negocierilor cu Marea Britanie despre ieşirea sa”, a declarat şefa Guvernului german.

”Noi vrem să purtăm aceste negocieri într-un spirit bun, însă trebuie să ne concentrăm, înainte de toate, asupra viitorului Celor 27”, a pledat Merkel.

Cancelarul a adăugat că se ”bucură de cooperarea” cu noul preşedinte francez Emmanuel Macron, care participă pentru prima oară la un summit UE.

Ea a spus că ea crede ”că creativitatea şi noul impuls care vin din Franţa - din Germania şi din Franşa - pot fi bune pentru toţi”.

Constatând o reluarea a creşterii economice în statele membre UE, Merkel a îndemnat ”să se facă totul la nivel european pentru ca aceste schimbări să fie resimţite şi de oameni”.

”Acest lucru trebuie să se resimtă în privinţa locurilor de muncă, dar şi în politica apărării şi în lupta împotriva terorismului”, a spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.