Realegerea preşeidntelui islamo-conservator în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan duminică îi îngrozeşte pe lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali, care se tem de agresiuni, inclusiv fizice din cauza orientării lor sexuale, după ce acesta i-a insultat de-a lungul întregii campanii, pentru a ataca opoziţia şi a o acuza de faptul că vrea să distrugă valorile familiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îmi este cu adevărat frică. Nu puteam să respir înainte, iar acum vor încerca să mă strângă de gât”, declara AFP un student în vârstă de 20 de ani, îngrijorat, sâmbătă, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, în cartierul Kadiköy, pe maliul asiatic al Istanbulului.

Recep Tayyip Erdogan i-a atacat de la prima luare de cuvânt, duminică, după victorie.

”Oare, CHP (patridul adversarului său înfrânt Kemal Kiliçdaroglu) este LGBT? Oare, HDP (prokurd) este LGBT?”, a tunat el. ”Daaa!”, i-a răspuns mulţimea.

”Oare, AKP (partidul său) este LGBT?”, a continuat el. ”Nuuu”, i-a răspuns mulţimea.

”NICIUN LGBT NU POATE FI PRODUSUL ACESTEI NAŢIUNI!”

”AKP era deja la putere când m-am născut eu. De când m-am născut, am simţit discriminarea, homofobia şi ura. Funcţionarii, profesorii, directorii, angajaţii de la şcoală m-au făcut să simt această ură”, declară Ilker Erdogan.

”Mi-au spus întotdeauna că ceva nu merge cu mine, că eram un marginal şi m-au făcut s-o cred cu adevărat”, declară el.

La un miting, în campania electorală, şeful în exerciţiu al statului n-a pierdut nicio ocazie să atace comunitatea, tunând că ”niciun LGBT nu poate fi produsul acestei naţiuni!”.

DISCURSUL ŞI FAPTELE URII

Ministrul lui Erdogan de Interne, Süleyman Soylu, a denunţat ”religia” LGBT, ”importată” în opinia sa ”din America şi Europa”.

”Atunci când ei vorbesc despre LGBTQ+, asat include căsătoria animalelor cu oameni”, a declarat el.

”Am suferit discursuri şi fapte ale urii pe care nu le-am mai cunoscut de mult timp. S-a aruncat cu cafea în mine dintr-o maşină şi s-a strigat după mine pe stradă”, declară Ameda Murat Karaguzu, în vârstă de 26 de ani, p şefă de proiect într-o asociaţie de apărarea drepturilor LGBTQ+.

”Poliţia mă arestează pe mine. Pe mine şi nu pe prietenii mei heterosexuali. Mie îmi verifică cartea de identitate. Discursul urii generat de către Guvern stă la baza fiecăreia dintre aceste situaţii”, denunţă ea.

”NICIO CONSECINŢĂ DACĂ NE UCID SAU RĂNESC”

În opinia sa, ”acest discurs al urii” al preşeidntelui în exerciţiu Erdogan ”încurajează persoanele homofobe, transfobe şi ostile LGBTQ+ în stradă, pentru că ele ştiu că nu va exista nicio consecinţă dacă ne ucid sau rănesc”.

O realizatoare de documentare şi activistă LGBTQ+, Tugba Baykal, în vârstă de 39 de ani, a decis să plece din Turcia.

”Oamenii sunt trataţi ca nişte criminali pur şi simplu pentru că există”, denunţă ea.

Ea este sigură că numnărul cererile de vize de emigraţie va creşte.

Ea însăşi îşi va încerca norocul în Statele Unite, ”o decizie care ar fi fost mai greu de luat dacă ţara noastră ar fi fost mai primitoare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.