Vaticanul a anunţat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce au apărut informaţii potrivit cărora un adolescent care a fost băiat de altar şi, în repetate rânduri, şi-a forţat colegul de cameră să întreţină relaţii sexuale cu el, a devenit preot.
Acuzaţiile vizează Institutul St. Pius X, cunoscut drept şcoală pre-seminar, şi au apărut într-o carte publicată recent şi în mai multe ştiri difuzate de televiziuni italiene.
Pre-seminarul se află în Vatican şi este dedicat băieţilor care slujesc la altar, la slujbele din Basilica Sfântul Petru. Uneori, ei participă şi la liturghiile ţinute de Papă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Băieţii merg la şcoli italiene în timp ce trăiesc la Vatican.
Rapoartele apărute arată că, în ciuda plângerilor către superiori formulate împotriva adolescentului, el a fost acceptat în seminar, când a devenit adult. El a devenit preot şi slujeşte acum într-o parohie din nordul Italiei.
O investigaţie făcută în 2013 a concluzionat că „nu există o confirmare adecvată”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.