Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă miercuri că vaccinul împotriva covid-19 al Johnson & Johnson (J&J) poate fi folosit drept doză ”booster” la două luni după vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 18 ani cu Janssen, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Această recomandare are loc după ce date au arătat că vaccinarea cu o doză «booster» de vaccin anticovid Janssen administrată la cel puţin două luni după prima doză la adulţi a antrenat o creştere a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2”, anunţă într-un comunicat EMA.

”Riscul unei tromboze asociat unei trombocitopenii (STT) sau altor efecte secundare foarte rare în urma unui »booster» este necunoscut şi face obiectul unei urmăriri atente”, precizează EMA.

Este vorba despre cel de-al trelea vaccin anticovid - după vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna - care poate fi folosit în Uniunea Euroeană (UE) ca doză ”booster” la vaccinarea adulţilor.

EMA; cu sediul la Amsterdam, recomandă administrarea acestui ”booster” la cel puţin două luni după vaccinarea cu o doză Janssen a Johnson & Johnson.

Comitetul Medicamentelor de Uz Uman (CHMP) al EMA conchide că vaccnarea cu o doză ”booster” a vaccinului Johnson & Johnson poate avea loc după vaccinarea cu un vaccin cu ARN mesager dintre cele autorizate în UE, Pfizer-BioNTech sau Moderna.

Administrarea unui ”booster” diferit de vaccinul folosit la vaccinarea completă conduce, în unele cazuri, la un răspuns imunitar mai puternic, potrivit autorităţilor sanitare europene.

EMA a aprobat, până în prezent, patru vaccinuri în vederea vaccinării adulţilor în UE, şi anume două vaccinuri cu ARN mesager, ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, şi două vaccinuri cu vector viral, ale AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.