Forţele antijihadiste susţinute de Statele Unite speră ca un ultim val de civili să părăsească reduta asediată a Statului Islamic (SI) în estul Siriei, iar ONU a îndemnat la un efort umanitar urgent vizând persoanele deplasate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem un cordor deschis” pentru a permite ultimilor civili să iasă, a declarat sâmbătă pentru AFP Adnan Afrin, un purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siroene (FDS), alianţa de combatanţi arabi şi kurzi care poartă o ofensivă prin care vor să dea lovitura de graţie ”califatului” autoproclamat al SI.

”Sperăm să vină un număr mare de civili, însă asta depinde de combatanţii SI, dacă le dau şansa să iasă” sau nu, a adăugat acest purtător de cuvânt, la câmpul petrolier Al-Omar, baza din spatele liniei frontului a FDS.

Aproximativ 2.000 de persoane sunt în continuare prezente într-o zonă de o jumătate de kilometru pătrat, pe care SI o controlează în satul Baghouz, într-o câmpie aridă, în estul Siriei, potrivit FDS.

Încercuiţi de săptămâni de zile, ultimii combatanţi jihadişti au înţesat cu mine antipersonal acest teritoriu şi ar împiedica anumiţi civili să fugă, în speranţa întârzierii asaltului final al FDS.

Numai vineri, peste 2.000 de persoane - în principal femei şi copii în general cu legături cu combatanţi jihadişti - au fugit din Baghouz şi au ajuns la linia unde se află forţa arabo-kurdă.

Una dintre fugare, Khadija Ali Mohammad, a declarat pentru AFP că, în enclavă, condiţiile de trai sunt deplorabile, după săptămâni de bombardamente.

SOŢI MORŢI

”Trăim în corturi mâncând ce avem. Cele trei surori ale mele şi cu mine nu avem destui bani pentru a plăti trecători şi a ieşi mai devreme. Soţii noştri au murit în bătălie”, a declarat aceastăsiriană, în vârstă de 24 de ani.

O irakiană cere cu disperare apă şi arată o fişă medicală despre probleme la rinichi de care suferă.

Într-un punct de primire înfiinţat de FDS chiar lângă Baghouz, în care fugarii sunt controlaţi strict în vederea izolării unor eventuali jihadişti, AFP a văzut vineri sute de femei şi copii care cereau de mâncare, inclusiv străini.

La apogeul său, în 2014, SI deţinea controlul asupra unui vast teritoriu, de mărimea Marii Britanii, în Irak şi Siria, administrând câmpuri petroliere şi oraşe mari. Mii de străini - bărbaţi şi femei, uneori adolescenţi - s-au alăturat atunci organizaţiei care propovăduia un islam ultraradical şi ”califatului” autoproclamat al acesteia.

”Afluxul brusc” de bărbaţi, dar mai ales de femei şi copii care fug de la Baghouz, reprezintă ”provocări enorme”, a avertizat Biroul ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA) într-un mesaj postat pe Twitter, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Femeile şi copii sunt trimişi în tabăra de deplasaţi de la Al Hol, în nord-estul Siriei. Majoritatea sunt transportaţi acolo, pe un drum de câteva ore, în camioane de vite, în condiţii foarte dure.

”EVITATEA ALTOR MORŢI”

Bilanţul persoanelor moarte în aceste călătorii sau la scurt timp după sosirea în tabăra de la Al Hol a crescut la 69, a precizat vineri ONG-ul Comitetul Internaţional de Salvare (IRC), iar Ocha a evocat ”peste 60 de morţi”.

ONU şi partenerii săi ”îşi vor intensifica urgent efortul, pentru a evita alte morţi”, a scris Ocha pe Twitter.

Însă condiţiile sunt foarte dificile în această tabără suprapopulată, în care se află peste 40.000 de persoane. ”Este nevoie urgent de corturi suplimentare, de articole sanitare, de medicamente”, a subliniat Ocha.

Numai vineri, 2.500 de persoane care au părăsit reduta SI în zilele precedente au ajuns în tabără. Între ele se află 20 de copii neînsoţiţi, unii în vârstă de doar doi-trei ani, potrivit IRC.

Cei ”care au sosit astăzi au nevoie urgentă de apă şi de hrană, iar mulţi dintre ei aşteaptă îngrijiri medicale urgente”. a deplâns Misty Buswell, o conducătoare a ONH-ului în Orientul Mijlociu.

Declanşat în 2011, Războiul din Siria s-a soldat cu peste 360.000 de oameni şi a provocat numeroase drame umanitare - populaţii asediate şi înfometate, milioane de persoane gonite din casa lor, aracuri chimice.

Preşedintele american Donald Trump a acceptat într-un final, vineri, să lase trupe în nord-estul acestei ţări devastate de război, în speranţa de a-i convinge pe europeni să participe la o forţă de observare de 1.000 de oameni, pentru a-i proteja pe aliaţii lor kurzi.

Retragerea anunţată precedent a celor 2.000 de militari americani prezenţi alături de FDS ridică întrebări cu privire la soarta forţelor kurde, ameninţate de Turcia, dar şi cea a jihadiştilor străini pe care aceştia îi deţin.

Până acum, americanii s-au arătat reticenţi să-şi repatrieze cetăţenii jihadişti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.