Uraganul Dorian, a doua cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în Atlantic, a lovit duminică noaptea insulele Great Abaco şi Grand Bahama din Bahamas şi se îndreaptă periculos de aproape de Florida, cu valuri distructiv de înalte, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Furtuna a provocat valuri cu înălţimi de 5,5 până la 7 metri peste nivelul normal la Great Abaco. La ora 03:00 GMT, uraganul se afla la 220 de kilometri de coasta Floridei, unde unele regiuni au fost evacuate. Mai la nord, Guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, a ordonat evacuarea obligatorie a opt ţinuturi aflate pe coastă, luni, începând cu ora 16:00 GMT.

Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, a ordonat evacuarea totală sau parţială a cinci ţinuturi de coastă, începând cu după-amiaza zilei de luni.

Chiar şi numai o lovitură uşoară din partea celui mai puternic uragan care a lovit vreodată Florida ar putea aduce ploi torenţiale şi vânt cu potenţial distructiv, potrivit NHC.

”Cu această direcţie, centrul uraganului periculosului uragan Dorian va continua să lovească insulele Great Abaco ţi Grand Bahama în această noapte şi luni. Uraganul se va deplasa periculos de aproape de coasta de est a Floridei, de luni şi până marţi noaptea”, a avertizat NHC.

Dorian va rămâne la nivel de uragan în următoarele cinci zile, potrivit NHC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.