Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa Consiliului de Securitate al ONU, marţi dimineaţă, a confirmat pentru CNN un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului de Securitate.
UPDATE: ”Săptămâna aceasta voi continua să mă adresez parlamentelor naţiunilor lumii (...) Mâine mă voi adresa Parlamentului spaniol. Şi, de asemenea, în Consiliul de Securitate al ONU”, a afirmat Zelenski, în mesajul său postat pe reţelele de socializare în noaptea de luni spre marţi.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Adresarea va avea loc în timpul briefing-ului Consiliului de la ora 10 a.m. ET despre Ucraina, a confirmat Mungo Woodifield pentru CNN.
Luni, Zelenski a vorbit în Parlamentul României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.