Doi importanţi şefi ai Hamas, inclusiv cel care a condus asaltul de săptămâna trecută asupra Israelului, au fost eliminaţi de forţele de apărare israeliene (IDF) în urma unor operaţiuni aeriene efectuate în Gaza, relatează sâmbătă presa israeliană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IDF şi Shin Bet l-au eliminat pe Ali Qadi, comandantul "Forţei Nakba" care a condus masacrul Hamas de săptămâna trecută, în urma căruia au murit peste 1.300 de israelieni, a anunţat sâmbătă după-amiază armata israeliană.

Avioanele IDF, care au beneficiat de îndrumarea serviciilor de informaţii Shin Bet şi AMAN (Direcţia de informaţii militare), l-au vizat pe terorist.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 2005, Qadi a fost arestat în urma răpirii şi uciderii unor israelieni, dar a fost eliberat ulterior în cadrul acordului care a permis eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit, precizează Jerusalem Post.

Pe de altă parte, forţele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au ucis şi un alt membru de rang înalt al grupării teroriste Hamas într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii. Este vorba de şeful dispozitivelor aeriene al Hamas, Merad Abu Merad, potrivit Times of Israel. Abu Murad "a jucat un rol important în dirijarea teroriştilor în timpul masacrului" de la sfârşitul săptămânii trecute, ce a inclus atacatori care au intrat în Israel din aer, folosind deltaplane, a arătat IDF.

Anunţul a fost făcut la scurt timp după un briefing al generalului de brigadă al IDF Daniel Hagari, care a declarat presei că IDF a doborât 1.000 de locaţii strategice ale Hamas în Gaza de la începutul operaţiunii "Swords of Iron" (Săbiile de fier). 

De asemenea, armata a eliminat zeci de terorişti Hamas, inclusiv mulţi din forţa Nakba a lui Qadi.

În lovituri separate "extinse" în cursul nopţii, forţele de apărare israeliene afirmă că au lovit zeci de locaţii aparţinând forţelor de comando ale Hamas, care au condus infiltrarea în Israel de la 7 octombrie.

Armata a mai anunţat că doi palestinieni au fost ucişi în timp ce încercau să se infiltreze în Israel din Fâşia Gaza în cursul nopţii. Potrivit Forţelor de Apărare ale Israelului, un tanc a tras un obuz asupra celor doi atacatori, în apropiere de comunitatea sudică Nahal Oz.

Între timp, armata israeliană a indicat civililor din Gaza două coridoare pe care le pot folosi pentru a pleca din nord către sud şi a precizat că au posibilitatea de a face acest lucru până sâmbătă la ora locală 16.00 (şi a României).

CITEȘTE ȘI Armata israeliană dă un nou răgaz palestinienilor pentru a se refugia

INFILTRĂRI DIN LIBAN

De asemenea, trupele israeliene au ucis trei sau patru terorişti care încercau să se infiltreze în Israel din Liban, în apropiere de oraşul Margaliot, în nordul ţării, au afirmat surse militare citate de Times of Israel.

Forţele de Apărare ale Israelului confirmaseră anterior că au efectuat un atac cu dronă împotriva unei celule teroriste care încerca să treacă graniţa.

Forţele de apărare israeliene au schimbat focuri de armă cu Hezbollah şi facţiunile palestiniene aliate din Liban de mai multe ori în ultimele zile.

CITEȘTE ȘI Atacurile aeriene israeliene au ucis cel puţin 324 de palestinieni în ultimele 24 de ore, inclusiv copii şi femei, anunţă Ministerul Sănătăţii din Gaza

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.