Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea, de fapt, principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Reacţia Chişinăului, după ce Putin a anulat decretul care stabilea principiile de politică externă inclusiv în privinţa Republicii Moldova: Vom continua să cerem retragerea trupelor ruse

În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse este publicat un „Decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse nr.111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse".

Măsura de anulare a decretului semnalează că Moscova îşi reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale şi vine după discursul rostit marţi în parlament, în care Vladimir Putin a anunţat că războiul din Ucraina va continua şi că este un război de facto cu SUA şi NATO. Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START. 

De asemenea, tot marţi, Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA căreia i-a transmis ca SUA să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate „ţinte legitime” pentru armata rusă. 

În decretul anulat se stipulau următoarele:

„Pentru a pune în aplicare în mod consecvent politica externă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatismului, deschiderii şi politicii multi-vectoriale în condiţiile formării unui nou sistem policentric de relaţii internaţionale, hotărăsc următoarele:

1. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, împreună cu alte organe federale ale puterii executive (...)

e) în relaţiile cu statele membre ale Comunităţii Statelor Independente:

să continue să participe în mod activ la găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”.

Decretul reglementa de asemenea relaţiile cu diversele organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, precum şi cu o serie de ţări, printre care Statele Unite.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Putin anunţă că Rusia îşi suspendă participarea din tratatul nuclear New START şi acuză SUA că vor să facă teste nucleare cu armament real: „Dacă SUA o vor face, o vom face şi noi. Nu o vom face primii, dar vom replica imediat”
CITEȘTE ȘI MAE rus o convoacă pe ambasadoarea SUA reproşând "implicarea americană" în ostilităţile din Ucraina. Moscova cere Washingtonului să-şi retragă oamenii şi echipamentele şi avertizează că vor fi "ţinte legitime"

Potrivit agenţiei de presă a statului rus, TASS, decretul a fost invalidat "pentru a asigura interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale" şi intră în vigoare în ziua publicării. În esenţă, prevederile documentului respectiv corespundeau Conceptului de politică externă a Rusiei, iar acum „se aşteaptă ca noua sa versiune să fie aprobată în viitorul apropiat”.

În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, decretul revocat prevedea menţinerea unei „interacţiuni stabile şi previzibile, bazate pe principiile egalităţii, neamestecului în afacerile interne şi respectului pentru interesele reciproce”. Ministerul rus de Externe trebuia, de asemenea, să asigure implementarea consecventă a Tratatului dintre Rusia şi SUA privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive, or, în discursul de marţi, Putin a anunţat că Moscova îşi suspendă participarea la acest tratat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.