Preşedintlee kîrgîz Sooronbai Jeenbekov a dat asigurări marţi că deţine în continuare controlul situaţiei în ţară, unde violenţe postelectorale s-au soldat cu un mort, în noaptea de luni spre marţi, iar manifestanţi ai opoziţiei au invadat sediul Guvernului şi l-au eliberat din închisoare pe marele rival al şefului statului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul Sooronbai Jeenbekov ”controlează situaţia şi şi-a exrimat încrederea în faptul că forţele politice vor pune interesul ţării mai presus de al lor”.

Un bărbat, ”probabil un protestatar” după hainele sale civile, a murit după ce a fost rănit în confruntări între poliţie şi manifestanţi la Bişkek, a declarat marţi pentru AFP o purtătare de cuvânt a Ministerului kîrgăz al Sănătăţii.

La rândul său, preşedintele a dat asigurări, într-un comunicat, că nu a dat ordinul să se deschidă focul asupra manifestanţilor care, în noaptea de luni spre marţi, au luat cu asalt o serie de clădirioficiale - inclusiv sediul Guvernului, supranumit Cala Albă, jefuit şi vandalizat în parte.

”Am ordonat forţelor de ordine (...) să nu verse sânge”, a declarat Sooronbai Jeenbekov.

El a anunţat că a cerut Comisiei Electorale Centrale ”să examineze cu atenţie toate încălcările şi, dacă este necesar, să anuleze rezultatul alegerilor” legislative, în care au obţinut victorii partide proprezidenţiale.

Aceste declaraţii au intervenit după ce a manifestanţi l-au eliberat din închisoare pe Almazbek Atambaiev, fostul preşedinte şi un fost aliat al lui Jeenbekov, căruia i-a devenit rival.

STRADA REPLICĂ

AtambaIev era deţinut în închisoarea forţelor de securitate, după ce a fost condamnat la 11 ani de închisoare, şi aştepta un nou proces cu privire la organizarea de tulburări în masă şi crimă, acuzaţii legate de arestarea sa, în timpul unor violenţe, în 2019, care au ameninţat deja să destabilizeze ţara.

Mai multe alte figuri politice deţinute au fost, de asemenea, eliberate de către manifestanţi în noaptea de luni spre marţi.

Aceste revolte amintesc de cele din 2005 şi 2010, care au devenit revoluţii, pătate de jafuri, care au răsturnat puterea de atunci, acuzată de corupţie şi derivă autoritaristă.

Alegerile legislative de duminică - al căror rezultat este controversat - au scos în stradă mii de critici ai puterii, în capitala Bişkek, luni.

Apoi, în noaptea de luni spre marţi, ciocniri cu poliţia au izbucnit, după ce forţe antirevoltă au vrut să disperseze protestatrii cu grenade asurzitoare, gaze lacrimogene şi tunuri de apă.

Starada a replicat cu pavele şi alte proiectile, apărându-se de poliţişti cu pubele incendiate.

Cel puţin 120 de persoane au fost spitalizate în urma acestor ciocniri, potrivit Ministerului Sănătăţii.

CUMPĂRARE DE VOTURI

Un aliat al lui Atambaiev, Adil Turdukov, a declarat că eliberarea fostului preşedinte a avut loc ”fără violenţe” şi că forţele de ordine de a faţa locului nu au opus rezistenţă.

Manifestanţii cer demisia lui Sooronbai Jeenbekov şi organizarea unor noi alegeri, după ce cele de duminică au fost dominate de către două partide favorabile şefului statului.

Manifestaţia, care s-a desfăşurat paşnic la început, a fost organizată luni la apelul mai multor partide care au eşuat să atingă pragul de 7% şi să intre în Parlament.

Chiar înainte de scrutin, suspiciuni cu privire la cumpărarea voturillor au tensionat alegerile.

Şeful Misiunii OSCE de observatori ai alegerilor, Thomas Boserup, a apreciat aceste ”acuzaţii (drept) credibile” şi provocând o ”îngrijorare gravă”.

Marţi dimineaţa, susţinătorii lui Sadyr Japarov, un politican naţionalist eliberat din închisoare în cursul nopţii de manifestanţi, a recut să fie numit premier.

Presa locală scrie că doi opozanţi - ale căror partide nu au reuşit să intre în Parlament - au anunţat că deţin controlul asupra forţelor de ordine şi Parchetului General.

Autorităţile din Kîrgîzstan, o ţară săracă din Asia Centrală şi o fostă republică sovietică, au fost subminate, în ultimele luni, de o serie de scandaluri politico-financiare.

Kîrgîzstanul a fost, în 2010, teatrul unor confruntări etnice sângeroase, vizând comunitatea uzbekă, în sudul ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.