Niciunul dintre cei 242 de pasageri şi membri ai echipajului de la bordul avionului de linie Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi într-o zonă rezidenţială din India nu pare să fi supravieţuit, a declarat pentru AFP şi The Associated Press şeful poliţiei din oraşul Ahmedabad, unde s-a produs tragedia. Oficialul a avertizat însă că bilanţul va fi agravat de victimele de la sol. Ulterior, el a anunţat că un supravieţuitor ar fi fost găsit în spital.
Un avion de linie Boeing 787 Dreamliner s-a prăbuşit joi peste o zonă rezidenţială la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Ahmedabad. Avionul avea ca destinaţie aeroportul din Londra-Gatwick. Pilotul a reuşit să transmită un semnal de urgenţă controlorului aerian, dar cauzele accidentului nu sunt deocamdată cunoscute, potrivit Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile din India.
„Se pare că nu există supravieţuitori”, a declarat pentru AFP şeful poliţiei din Ahmedabad, GS Malik. „Deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială în care se aflau şi birouri, numărul victimelor este şi mai mare”, a adăugat el.
Până în acest moment, au fost găsite 204 cadavre, a spus el, iar 41 de persoane sunt în prezent îngrijite medical. El a precizat că acest număr include membri ai echipajului şi pasageri, precum şi victime de la locul prăbuşirii.
„Răniţii sunt transportaţi la cele mai apropiate spitale”, a declarat compania Air India, fără a preciza despre ce victime este vorba.
Printre pasageri se aflau 217 adulţi, 11 copii şi doi sugari, a declarat o sursă pentru Reuters.
O înregistrare video a incidentului care circulă pe internet arată cum avionul Air India survolează o zonă rezidenţială înainte de a se prăbuşi, creând ceea ce pare a fi o uriaşă minge de foc, urmată de coloane mari de fum negru.
Imagini cu consecinţele prăbuşirii arată părţi ale avionului încorporate într-o clădire rezidenţială, în timp ce pompierii continuă să acţioneze la faţa locului.
Bucăţi din trenul de aterizare, fuselajul şi coada avionului pot fi văzute ieşind din clădire. Potrivit agenţia de presă ANI, care a publicat imagini, avionul s-a izbit de o clădire cu apartamente pentru medici.
#WATCH | Ahmedabad Plane Crash | Visuals from the doctors' hostel where the London-bound Air India flight crashed. The tail fin of the aircraft seen on the premises. pic.twitter.com/yH2oEKrxPE
— ANI (@ANI) June 12, 2025

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...