O femeie a fost arestată în Florida, după ce a trecut vineri de două bariere de securitate în apropierea clubului de golf Mar-a-Lago, proprietatea lui Donald Trump, a anunţat Poliţia din Palm Beach, care a respins teza unui act terorist, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a început vineri dimineaţa (ora locală), într-un complex turistic, când un agent de securitate a reperat o femeie care acţiona ”în mod iraţional”, ”dansând pe capota maşinii”, a precizat într-o conferinţă de presă şeriful comitatului Palm Beach, Ric Bradshaw.

Apoi conducătoarea auto a urcat la volan şi a fugit către sud, urmărită de o maşină de poliţie.

Ea a trecut de două puncte de securitate situate în apropierea reşedinţei prezidenţiale, ”punând în pericol viaţa persoanelor care se aflau acolo”, a apreciat şeriful.

Poliţişti şi membri Secret Service în post au deschis, atunci, focul asupra vehiculului, înainte ca acesta să ajungă la intrarea proncipală a reşedinţei preşedintelui, unde era aşteptat vineri seara.

”Din cauza comportamentului său imprevizibil, nu ştiam câte persoane avea să pună în pericol, dacă era cineva cu un vehicul-capcană sau care avea să lovească câţi mai mulţi pietoni posibil”, a declarat şeriful - pentru a justifica focurile de armă.

Însă vehiculul cu tracţiune integrală - închiriat - şi-a continuat cursa, iar conducătoarea auto a luat la bord o pasageră, dintr-un motiv necunoscut.

Vehiculul a fost reperat rapid în faţa unui motel, unde conducătoarea auto a fost arestată în timp ce încerca să fugă, iar cealaltă femeie a rămas în vehicul.

Conducătoarea auto a fost identificată ca fiind Hannah Roemhild, în vârstă de 30 de ani, originară din Connecticut (nord-est).

Necunoscută serviciilor poliţiei, ea urma să fie interogată.

”Acesta nu este un act terorist, ci cineva care în mod evident nu era în starea sa normală şi conducea în mod foarte imprevizibil”, a subliniat şeriful Bradshaw.

”Nu sunt sigur măcar că ştia unde se ducea”, a adăugat el.

Poliţia federală (FBI) participă la anchetă, însă ”este încă prea devreme pentru a specula cu privire la mobilul” conducătoarei auto, a declarat agentul FBI George Piro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.