Autorităţile române fac verificări, joi, după ce a apărut informaţia potrivit căreia un român ar fi între persoanele dispărute în Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Informaţia a fost făcută publică, joi, de către preşedintele israelian, Isaac Herzog, într-o conferinţă de presă. 

”Tragedia aceasta s-a reflectat asupra tuturor familiilor din Israel”, a afirmat preşedintele israelian.

Acesta a precizat că au fost lansate 5.000 de rachete către Israel. Mai mult de 150 de persoane au fost răpite, 3.300 au fost rănite şi peste 1.300 au fost ucise.

Au fost afectate, potrivit preşedintelui israelian, 36 de naţiuni de atacul Hamas. Pe lista persoanelor dispărute apare şi un cetăţean român.

”Datele mai trebuie încă verificate”, a precizat preşedintele.

ŞTIRE INIŢIALĂ: “Ambasada României la Tel Aviv este în contact cu autoritatile israeliene pentru a verifica informaţia”, a transmis MAE, într-o declaraţie de presă.

Potrivit ultimelor date transmise de autorităţile din Israel, numărul morţilor a depăşit 1.300.

97 de persoane sunt confirmate a fi ţinute ostatice în Fâşia Gaza de către terorişti, familiile acestora fiind informate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.