După eforturi disperate ale echipelor de intervenţie şi cinci zile în care a stat puţ cu o adâncime de 32 de metri, micuţul Rayan, un băieţel de cinci ani din Maroc, a fost scos din tunel. La scurt timp, oficialii marocani au anunţat că băieţelul a murit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rayan a fost scos din puţul unde căzuse marţi, sâmbătă seară, după intervenţii intensive ale pompierilor şi echipelor de salvatori.

La scurt timp după ce băieţelul a fost preluat de medici într-o ambulanţă în care se aflau şi părinţii lui s-a anunţat decesul.

"În urma tragicului accident care s-a soldat cu moartea băieţelului Rayan Oram, Maiestatea Sa Regele Mohammed VI i-a sunat pe părinţii micuţului, care a murit după ce a căzut într-un puţ", se arată într-un comunicat al casei regale marocane.

Rayan a căzut marţi în acest puţ îngust şi adânc de 32 de metri, săpat lângă casa familiei din Ighrane, nu departe de satul Bab Berred, din provincia Chefchaouen.

Soarta lui Rayan a stârnit multă simpatie şi mobilizare pe reţelele de socializare din întreaga lume.

Salvatorii au intervenit cu greu, principala provocare fiind evitarea alunecărilor de teren, risc apărut din cauza naturii terenului de la locul incidentului, unele zone fiind stâncoase, altele foarte nisipoase.

Mii de oameni s-au adunat în ultimele zile, unii de departe, în semn de solidaritate, şi au campat în regiune, în ciuda frigului, în această zonă muntoasă a Rifului, la aproape 700 de metri deasupra nivelului mării.

 

May Allah bless the little warrior Rayan. He is a hero a real HERO so happy that he has finally been rescued  #SaveRayan pic.twitter.com/QkZGuaqTgf

— Brwa Rasheed (@Brwa_RK) February 5, 2022
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.