Laburistul israelian Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, a fost ales miercuri, de către deputaţi în funcţia de preşedinte al Israelului, în plină criză politică şi cu doar câteva ore înaintea expirării unui termen-limită în vederea formării unui Guvern, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Isaac Herzog, un fost lider al Partidului Laburist şi preşedinte al Agenţiei Evreieşti, devine astfel al 11-lea preşedinte al statului evreu.

El îi succedă lui Reuven Rivlin în această funcţie larg onorifică.

Herzog a fost ales cu 87 de voturi la 26, împotriva adversarei sale Miriam Peretz, o educatoare fără experienă politică, dar populară în societatea israeliană, mama a doi fii ucişi în luptă, potrivit postului paramentar de televiziune

Funcţia de şef al statului în Israel este apolitică şi larg ceremonială, iar puterea executivă rămâne în mâinile premierului.

Preşedintele poate graţia.

”Iau pe umerii mei greaua responsabilitate pe care mi-o daţi”, a declarat Isaac Herzog, supranumit ”Buj”, într-un discurs televizat, după anunţarea rezultatului alegerilor.

”Voi fi preşedintele tuturor, voi construi poduri între diverse părţi ale societăţii noastre”, a subliniat el.

Un avocat de formaţie, el i-a mulţumit adversarei sale Miriam Peretz, o ”eroină israeliană”, ”pentru că este un simbol al unei inspiraţii pentru toţi cetăţenii israelieni”.

”Îi întind mâna cu speranţa unei colaborări rodnice pentru binele societăţii israeliene”, a adăugat el.

Premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu, un fost adversar al laburistului, l-a felicitat şi i-a urat ”un mare succes în numele tuturor cetăţenilor israelieni”.

Alegerea preşedintelui israelian intervine într-un context de tesniuni politice puternice.

Adversarii lui Netanyahu, cel mai longeviv premier israelian, au termen până miercuri, la ora locală 23.59 (şi ora României) să-şi depăşească diferenţele ideologice şi să anunţe un acord în vederea formării unei coaliţii, pentru a pune capăt unei crize politice de doi ani.

În cazul unui eşec al lui Yair Lapid (centru) de a forma un guvern până la acest termen, deputaţii ar putea să-i ceară noului preşedinte să mandateze un nou parlamentar să formeze un guvern.

Însă, scenariul cel mai temut este organizarea unor noi alegeri - al cincilea rând de alegeri în doi ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.