Iranul a lansat vineri dimineaţă, ora locală, rachete balistice cu rază medie de acţiune asupra bazei militare comune SUA-Marea Britanie din Diego Garcia, potrivit unui oficial american, informează CNN. Regatul Unit a condamnat ceea ce numeşte „atacurile iresponsabile ale Iranului”, după ce rachete balistice au fost lansate către bază.
UPDATE - Agenţia semi-oficială iraniană Mehr a confirmat că rachetele au vizat „baza militară a opresorilor din Diego Garcia”, a relatat sâmbătă aceeaşi sursă.
Vizarea bazei „este un pas semnificativ al Republicii Islamice Iran în ameninţarea intereselor Statelor Unite şi ale aliaţilor săi dincolo de graniţele Asiei de Vest”, a susţinut Mehr.
Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că „atacurile iresponsabile ale Iranului, care se extind în întreaga regiune şi ţin sub presiune Strâmtoarea Ormuz, reprezintă o ameninţare la adresa intereselor şi aliaţilor Marii Britanii”.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Iranul a tras două rachete către instalaţia situată în Oceanul Indian, la aproximativ 3.810 kilometri de coasta Iranului, însă niciuna nu a lovit baza, a declarat oficialul.
Diego Garcia -un aerodrom esenţial pentru flota de bombardiere grele a SUA - a fost mult timp un punct strategic crucial pentru desfăşurarea operaţiunilor militare americane la mare distanţă de teritoriu.
CNN a solicitat reacţii din partea Casei Albe, Pentagonului şi Ministerului britanic al Apărării, precum şi a Comandamentului SUA pentru Indo-Pacific, care are în responsabilitate şi baza de la Diego Garcia.
The Wall Street Journal a relatat primul despre tentativa Iranului de a lovi Diego Garcia.




























