O explozie a zguduit miercuri o fabrică de optică şi electronică optică din oraşul Sergheev Posad, aflat la 50 km nord-est de Moscova, provocând moartea unei persoane şi rănirea a cel puţin 50 de oameni, au anunţat autorităţile locale, relatează Reuters.
UPDATE - O persoană a fost ucisă şi peste 50 au fost rănite în explozia produsă miercuri la fabrica de optică şi electronică optică din oraşul Sergheev Posad, au anunţat autorităţile locale, într-un bilanţ actualizat, relatează The Guardian.
Un bilanţ precedent anunţa 45 de răniţi.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Explozia a avut loc miercuri, în jurul orei locale 10:40, la aproximativ 65 km de centrul Moscovei.
O înregistrare video a exploziei arată un nor de fum care se ridica în aer deasupra uzinei de mecanică optică Zagorsk. Uzina a fabricat în trecut echipamente optice pentru vedere pe timp de noapte şi alte echipamente de imagistică pentru armata rusă.
Oficialii fabricii au ordonat o "evacuare totală" a zonei.
ŞTIRE INIŢIALĂ:
Imagini neverificate publicate pe reţelele sociale arată o coloană uriaşă de fum şi clădiri înalte cu ferestrele aruncate în aer.
A blast rocked an optical electronics factory in the town of Sergiev Posad, near Moscow, injuring at least 45 people according to local authorities https://t.co/sRYC4pNzkt pic.twitter.com/JAcxRarfBX
— Reuters (@Reuters) August 9, 2023
Epicenter of the explosion in Sergiev Posad. pic.twitter.com/Shcn7FZNZt
— NEXTA (@nexta_tv) August 9, 2023
Russia Explosion
— Slava Ukraini Making Spaces Great Again (@Heroiam_Slava) August 9, 2023
the explosion of a plant in Sergiev Posad near Moscow. pic.twitter.com/FsRkl4w5QD
Uzina de optică şi mecanică Zagorsk produce echipamente optice pentru aplicaţii industriale şi medicale, dar şi pentru forţele de securitate ruseşti.
Cu toate acestea, agenţia TASS citează serviciile de urgenţă care au declarat că nu cred că explozia a fost cauzată de un atac cu drone ucrainene, după ce multe vehicule aerienen fără pilot au fost trimise la Moscova şi în zona înconjurătoare în ultimele săptămâni şi luni.
Serviciile de urgenţă au declarat că explozia pare să se fi produs într-un depozit care conţinea echipamente pirotehnice, potrivit agenţiei TASS. Popularul canal de ştiri online Mash susţine că depozitul fusese închiriat de o firmă de pirotehnie.
Douăzeci şi trei de persoane dintre cele 45 rănite au fost internate în spital, dintre care şase la terapie intensivă, a declarat Primăria din Sergheev Posad.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.