Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan le mulţumeşte duminică alegătorilor pentru că i-au încredinţat conducerea Turciei încă patru ani, relatează BBC News şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El revendică o victorie în alegerile prezidenţiale după numărarea a peste 99% dintre voturile exprimate, potrivit agenţiei oficiale Anadolu.

Recep Tayyip Erdogan, care se află la putere de 20 de ani, a obţinut, în acest stadiu, 52,1% dintre voturile exprimate, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%, potrivit unor rezultate provizorii.

”Naţiunea noastră ne-a încedinţat responsabilitatea de a guverna ţara în următorii cinci ani”, a declarat el de pe acoperişul unui autobuz parcat în faţa reşedinţei sale, la istanbul.

Potrivit agenţiei de presă Anka - apropiată opoziţiei -, Kemal Kiliçdaroglu a obţinut 51% dintre voturile exprimate, iar Recep Tayyip Erdogan 49%, la numărarea a 59% dintre buletinele de vot exprimate.

Cei doi şi-au îndemnat suţinătorii să vegheze urnele până la anunţarea rezultatelor definitive.

”A venit acum timpul să se protejeze voinţa naţiuni noastre până în ultimul moment!”, a scris pe Twitter Recep Tayyip Erdogan la închiderea secţiilor de votare, la ora locală 17.00 (şi ora României).

Datele publicate la câteva ore după închiderea secţiilor de votare se pot schimba.

Asttfel, agenţia de presă Anka îi prezenta pe cei doi la egalitate, după numărarea a 87% dintre buletinele de vot exprimate. Ea îi credita pe Kemal Kiliçdaroglu cu 50,02% dintre voturile exprimate, iar pe Recep Tayyip Erdogan cu 49,98%.

În pofida unei dorinţe puternice de schimbare a uneipărţi a electoratului, sătul de criza economică, restricţionări ale libertăţilor şi de o hiperprezidenţializare a unei puteri care a trimis zeci de mii de opozanţi în închisoare sau în exil, şeful în exerciţiu al statului, în vârstră de 69 de ani, a pornit ca favorit, cu un avans de cinci puncte, după primul tur, la 14 mai, când a obţinut 49,5% dintre sufragii.

Cu o expresie obosită, deplasându-se cu lentoare, Recep Tayyip Erdogan a votat la prânz, în cartierul Usküdar, pe malul asiatic al Istanbulului, unde îl aştepta o mulţime voioasă, căreia găzrzile sale de corp i-a distribuit jucării, în timp ce preşedintele le dădea bani unor copii.

”Nico ţară din lume nu înregistrează rate ale prezenţei la urne de 90%. Turcia aproape le-a atins. Le cer concetăţenilor mei să vină să voteze neslăbit”, declara el.

În primul tir al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la urne a fost de 87%.

Erdogan a a cântat muţimii înainte să i se adreseze dumincă seara, la Istanbul..

În pofida faptului că numărarea voturilor nu s-a încheiat, rezultatele iniţiale că Erdogan ar putea să intre în al treilea deceniu de putere, cu peste 52% dintre voturie exprimate în turul doi, comentează BBC.

El se dovedeşte din nou de neînfrânt, în contextul în care opoziţia acuză faptul că nu a fost o cursă egală de la bun început.

Având în vedere faptul că este preşedinte şi cel mai puternic om din ţară, acuză opoziţia, el avea tot aparatul de stat să învingă şi a fost mult mai bine plasat să-l înfrângă pe  Kemal Kilicdaroglu, deoarece condiţiile nu au fost egale.

Erdogan, care se află la Istanbul, urmează să sosească la palatul prezidenţial din Ankara şi să se adreseze turcilor.

Potrivit BBC, oameni sărbătoreau, în maşini, claxonând şi strigând sloganuri în favoarea lui Erdogan.

Susţinători ai formaţiunii sale ofereaiu steaguri ale Turciei şi AKP.

Erdogan a făcur aceste declatraţii în faţa susţinătorilor săi, în faţa sediului AKP din Istanbul.

Traficul rutier a fost oprit în faţa sediului partidului.

Şoferi claxonau şi stingeau şi apriondeau farurile maşinilor.

Pasageri ieşeau pe jumătate din maşini şi fluturau steaguri ale Turciei,

Vânzători intrau în blocaje în trafic pentru a vinde bannere cu Erdogan şi eşarfe cu numele lui Erdogan imprimat pe ele.

Numărarea voturilor nu s-a încheiat, însă la sediul AKP din Istanbul era o atmosferă de sărbătoare, gplăgioasă şi plină de energie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.