Dick Cheney, fostul vicepreşedinte al SUA în mandatul lui George W. Bush, fost şef de cabinet al Casei Albe, secretar al apărării şi congresman, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunţat marţi familia sa.
„Fostul vicepreşedinte a murit din cauza complicaţiilor unei pneumonii şi a unei boli cardiace şi vasculare”, potrivit unui comunicat al familiei dat publicităţii marţi dimineaţă. Soţia sa, Lynne, şi fiicele sale, Liz şi Mary, erau alături de el când a murit, luni seara, a declarat familia.
De-a lungul vieţii sale, Cheney suferise cinci atacuri de cord începând din 1978, iar în martie 2012, după 20 de luni pe lista de aşteptare, a primit un transplant de inimă.
A fost consilier la Casa Albă în timpul lui Richard Nixon, cel mai tânăr şef de cabinet al Casei Albe în mandatul lui Gerald Ford, apoi congresman în timpul lui Ronald Reagan, secretar al apărării în mandatul lui George Bush tatăl şi apoi vicepreşedinte în mandatul lui George W. Bush.
Dick Cheney rămâne un personaj politic emblematic în Statele Unite, a cărui campanie pentru o reacţie militară la atacul terorist din 11 septembrie a deschis calea pentru un război nepopular în Irak şi i-a consolidat reputaţia ca unul dintre cei mai puternici, dar şi polarizanţi vicepreşedinţi din istoria SUA.
În calitate de vicepreşedinte al lui George W. Bush între 2001 şi 2009, Cheney a întruchipat determinarea fermă de a face tot ce era necesar pentru a preveni noi acte de terorism pe teritoriul SUA. Veteran a trei administraţii prezidenţiale anterioare, inclusiv o perioadă în calitate de secretar al apărării pentru tatăl lui Bush, lui Cheney i s-a acordat o mare libertate de acţiune, dar şi respect în chestiunile militare care au dominat mandatul lui Bush, acumulând o influenţă rar întâlnită la un vicepreşedinte, scrie Bloomberg.
El a venit la putere cu intenţia de a revigora preşedinţia SUA, care, în opinia sa, fusese slăbită de Legea cu privire la puterile de război şi de alte legi din anii 1970, inspirate de războiul din Vietnam şi de scandalul Watergate.
Atacul din 11 septembrie 2001 al al-Qaida, care a ucis aproximativ 3.000 de persoane în SUA, a consolidat obiectivul politic de lungă durată al lui Cheney cu un nou accent pe terorism şi arme de distrugere în masă.
Fiica sa, Liz Cheney, a încercat să-i ducă mai departe moştenirea politică şi a fost reprezentantă a statului Wyoming şi un membru de frunte al conducerii republicane în Camera Reprezentanţilor din SUA până când a intrat în conflict cu Donald Trump şi a intrat în dizgraţie, deşi a rămas o voce respectată.
„DARTH VADER”
La 6 ianuarie 2022, la un an după asaltul Capitoliului de către susţinătorii lui Trump, doar doi republicani şi-au manifestat dezaprobarea faţă de acest episod de la Capitoliu: Liz Cheney, pe atunci vicepreşedintă a comisiei de anchetă înfiinţate de Camera Reprezentanţilor, şi tatăl său, Dick Cheney. Timp de trei decenii, Richard Bruce Cheney a fost la Washington duşmanul jurat al „liberalilor”, până la punctul în care a fost poreclit „Darth Vader”, întruchiparea „laturii întunecate a forţei” din Star Wars. Aşa că este o „realizare” notabilă a lui Donald Trump faptul că l-a făcut să se împace cu duşmanii săi de o viaţă, scrie Le Figaro.
„În toată istoria Republicii noastre, nu a existat niciodată un individ atât de periculos ca Trump. Este un laş: un bărbat adevărat nu şi-ar minţi susţinătorii”, afirma Dick Cheney într-un videoclip de susţinere a campaniei lui Liz Cheney în Wyoming. „Nimic nu este mai important decât să ne asigurăm că nu se va mai întoarce niciodată în Biroul Oval”, spunea fostul vicepreşedinte. Cu toate acestea, el nu a mai fost ascultat, iar fiica sa a fost învinsă categoric, simbol elocvent al trecerii Partidului Republican la populismul MAGA („Make America Great Again”).
PARTENERUL IDEAL AL LUI GEORGE W. BUSH
Dick Cheney avea o inimă fragilă (a suferit primul atac de cord la vârsta de 37 de ani şi primul bypass cvadruplu la 47 de ani), dar nu a fost deloc o figură fragilă în universul politic american.
Neoconservator convins, avea o viziune puternică asupra rolului Americii în lume şi al preşedintelui în politica americană. Titlul ultimei sale cărţi de memorii, publicată în 2015, o dovedeşte: „Exceptional: Why the World Needs a Powerful America” (Excepţional: De ce lumea are nevoie de o Americă puternică).
Secretar general al Casei Albe sub Gerald Ford, apoi secretar al apărării sub George H. W. Bush senior în timpul primului război din Golf în 1991, el şi-a pus amprenta în politica americană în special în calitate de vicepreşedinte al lui George W. Bush jr, jucând un rol decisiv în decizia americană de a invada Irakul în 2003.
La început, se credea că Dick Cheney va fi partenerul ideal pentru fostul guvernator al Texasului, ales preşedinte la limită. În timpul campaniei din 2000, el a întruchipat o definiţie a postului care i se potrivea perfect. Experimentat, conservator fără complexe, acest excelent cunoscător al mecanismelor de la Washington urma să evite cu siguranţă gafele unui moştenitor politic al lui Bush tatăl suspectat că nu se ridica la înălţimea sarcinilor sale.
„CEL MAI RĂU” VICEPREŞEDINTE
Opt ani mai târziu, bilanţul va fi considerat foarte sumbru. Dick Cheney s-a străduit să nu lase urme, dar amprenta sa va fi identificată în spatele tuturor loviturilor de forţă şi al tuturor eşecurilor preşedinţiei Bush.
Ceea ce trebuia să fie atuul său principal – lipsa ambiţiei politice şi a dorinţei de a-i succeda preşedintelui – se va transforma într-un handicap: la cel mai scăzut nivel în sondaje (abia 13% opinii favorabile la sfârşitul mandatului său), Cheney a fost considerat „toxic” până la punctul în care a fost calificat drept „cel mai rău vicepreşedinte din istoria” Statelor Unite.
În 2007, Senatul american a ameninţat că îl va priva pe Cheney de reşedinţa sa oficială de la Observatorul Naval din Washington, de limuzinele blindate, de gărzile de corp şi de colaboratorii săi – al căror număr exact nu era cunoscut de nimeni. Acest gest de nemulţumire a fost o ripostă la refuzul său de a respecta legea care obliga membrii administraţiei să arhiveze toate documentele confidenţiale. Dar Cheney era obsedat de secret. În fiecare seară, îşi aranja documentele în cele trei seifuri din biroul său. A inventat chiar şi o nouă clasificare, „SCI” pentru „informaţii sensibile compartimentate”.
„Cazul Libby” a fost tipic pentru modul său de a acţiona: mandatat să distrugă credibilitatea unui critic al războiului din Irak, şeful său de cabinet a fost acuzat de mărturie mincinoasă şi obstrucţionarea justiţiei. Condamnat la treizeci de luni de închisoare, Lewis Libby a fost graţiat de George W. Bush în urma unei proceduri netransparente, dirijate de vicepreşedinte.
Ca răspuns la solicitarea unei asociaţii de cetăţeni care doreau să afle pe cine primea vicepreşedintele în reşedinţa sa oficială, el a ordonat Secret Service să distrugă în întregime registrul vizitelor. Nu a răspuns niciodată la solicitările de informaţii privind deplasările sale. Iar când Arhivele Naţionale au insistat să aibă acces la documentele sale, el a propus pur şi simplu desfiinţarea instituţiei în cauză. „Este duşmanul din interior”, estima atunci revista Newsweek. „A privatizat funcţia de vicepreşedinte”, acuza şi The New York Times.
EMINENŢA CENUŞIE DIN SPATELE ÎNCHISORILOR CIA
După 11 septembrie 2001, vicepreşedintele a făcut manevrele necesare pentru a autoriza interceptarea convorbirilor telefonice ale oricăror cetăţeni. El a jucat un rol central în alegerea metodelor de interogare „intensive” aplicate la Guantanamo - în special „waterboarding” (simularea înecului) - şi a reuşit să ascundă existenţa acestora timp de doi ani de toată lumea, chiar şi de secretarul de stat de la acea vreme, Colin Powell, şi de consilierul pentru securitate naţională, Condoleezza Rice. Intervenea în toate domeniile, de la alegerea judecătorilor Curţii Supreme la politica fiscală şi chiar la programul spaţial al NASA.
Nu era nimic ilegal în mod evident şi tocmai asta era problema adversarilor săi: deşi era adesea suspectat că a manipulat datele serviciilor de informaţii în pregătirea invaziei din Irak, Cheney nu a fost niciodată prins cu mâţa-n sac. Desigur, s-a dus de multe ori la sediul CIA pentru, se crede, a pune presiune pe spionii americani. Şi deja nu se mai numărau afirmaţiile sale eronate despre armele de distrugere în masă sau legăturile presupuse ale lui Saddam cu al-Qaida. Dar niciun înalt funcţionar sau agent CIA nu a denunţat vreodată, cu dovezi, o minciună sau o manipulare deliberată.
INVAZIA DIN IRAK
Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că Dick Cheney a fost o forţă determinantă în convingerea lui Bush să invadeze Irakul. La sfârşitul primului război din Golf, menit să-l alunge pe Saddam Hussein din Kuweit, el a pledat în faţa lui George H. W. Bush senior pentru ca forţele americane să avanseze până la Bagdad şi să-l răstoarne pe dictatorul irakian. În zadar. Fostul şef al CIA nu s-a lăsat convins.
Cheney a rumegat apoi acest eşec timp de mulţi ani la conducerea think-tank-ului conservator American Enterprise Institute, în timpul mandatului lui Clinton. Atacurile din 11 septembrie 2001 i-au dat pretextul pentru a regla aceste vechi conturi. Iar între timp, compania petrolieră Halliburton, pe care o prezidase între 1995 şi 2000, urma să încaseze contracte în valoare de 16 miliarde de dolari în Irak.
IMPEACHMENT
Câţiva democraţi au iniţiat o procedură de destituire (impeachment) împotriva vicepreşedintelui, acuzându-l că „a manipulat informaţiile pentru a inventa ameninţarea armelor de distrugere în masă irakiene”, că „a înşelat cetăţenii cu privire la presupusa relaţie dintre Irak şi Al-Qaida” şi că „a ameninţat în mod deschis Iranul cu o agresiune fără să existe o ameninţare reală împotriva Statelor Unite”. Dar procesul său nu a ajuns să fie judecat.
ECHIVALENTUL POLITIC AL UNEI „GĂURI NEGRE”
Cea mai incisivă – şi crudă – descriere a lui Dick Cheney îi revine fără îndoială lui David Ignatius de la The Washington Post: „În ochii observatorilor externi - nota el la vremea respectivă - Cheney este echivalentul politic al unei găuri negre, care exercită o forţă puternică, dar invizibilă şi nu emite nici lumină, nici căldură care să poată explica procesul de luare a deciziilor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
